Alcoolul, mai important decât viața?!

Băut bine, potrivit martorilor, un bărbat de 42 de ani din Moldova Nouă și-a riscat viața astăzi, urcându-se la volan. Cu simțurile anesteziate de alcool, omul a ajuns cu maşina în şanţ.

Incidentul a avut loc în jurul orei 14, pe Strada Nicolae Bălcescu, nr. 117, lângă stadionul de fotbal „Minerul”. Din fericire, bărbatul era singur în mașină în momentul producerii accidentului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Dinu Nicorici, cauza accidentului ar fi fost „nerespectarea distanţei în trafic”, excluzând ipoteza unui carosabil umed. Victima a fost transportată la Spitalul Orăşenesc Moldova Nouă cu „traumatism cranio-cerebral închis”, urmând să-i fie prelevate şi probe de sânge.

Potrivit unor surse neoficiale, conducătorul autoturismului nu deţinea permis de conducere, îmbibaţia alcoolică fiind de peste 0,90 g/l în aerul expirat la momentul impactului.