Al doilea deces în Caraș-Severin al unei persoane infectate cu coronavirus

A fost înregistrat cel de-al doilea deces în Caraș-Severin al unei persoane diagnosticate pozitiv după testarea pentru coronavirus.

Este vorba despre o femeie în vârstă de 53 de ani, soția bărbatului angajat ca șofer la Ocolul Silvic Văliug, și el internat în Spitalul Județean de Urgență Reșița. Cei doi au fost depistați pozitiv în data de 25 martie.

Apropiații familiei spun că amândoi tușeau de mai mult timp, dar au tot amânat să se prezinte la medic considerând că la mijloc era vorba de o răceală de sezon. Femeia suferea și de afecțiuni cardiace, iar pe parcursul internării starea ei de sănătate s-a deteriorat constant, decedând în această după-amiază în Spitalul Județean de Urgență Reșița.

Reamintim că după ce bărbatul a fost depistat ca fiind infectat cu coronavirus, 11 dintre angajații Ocolului Silvic Văliug, în frunte cu șeful de Ocol, Mihai Bona, precum și o angajată a Direcției Silvice Reșița, s-au autoizolat la domiciliu, iar ocolul a fost dezinfectat.

„Am auzit ce s-a întâmplat. Parcă m-a lovit cineva cu un ciocan în cap, vă dați seama că nu ne este totuna, dar, până acum, noi cei care am intrat în contact cu angajatul nostru suntem bine. Nu avem niciun simptom că am fi bolnavi”, ne-a mărturisit Mihai Bona.

Acesta este al doilea caz de deces înregistrat în Caraș-Severin la o persoană infectată cu coronavirus. Primul caz a fost cel al unei femei de 72 de ani, care a murit în 25 martie.

UPDATE, ora 21.55

Decesul a fost confirmat în urmă cu câteva minute și de Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului, acesta fiind înregistrat ca decesul cu numărul 115 la nivel național.

„Femeie, 53 ani, jud Caraș Severin. Internată în SJ Reșița în data de
25.03.2020, rezultat pozitiv în 26.03.2020. Contact cu fiica intoarsa din
Dubai. Fara boli cronice asociate.

Deces în data de 02.04.2020”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/