Ajutor zero din partea statului pentru agențiile de turism. Strigăt de ajutor pentru salvarea turismului!

În contextul actual de pandemie cu COVID-19 agențiile de turism se confruntă nu doar cu o criză financiară, economică și socială, dar și cu o criză acută de încredere. Agențiile de turism mici și mari au de suferit dintr-o lipsă generală de asumare. 

Să luăm exemplul unei agenții locale care depinde atât de turiști, cât și de agențiile mari de tur operatorii naționali, pentru că un pachet de vacanță este oferit după ce mai mulți furnizori își oferă serviciile:

Noi suntem la mijloc, este un business mic și de la începutul pandemiei suntem în derivă, din lipsa unei rezoluții ferme din partea autorităților și a persoanelor îndreptățite să o facă. Am făcut tot ceea ce a fost omenește posibil pentru a menține rezervările active, în speranța unei soluții clare. Vă spun și circuitul care este simplu, noi ca agenție putem organiza pachete de vacanță mai mici pentru că dispunem și de transport, dar pachetele pentru destinații exotice, pentru sejururi în care implică și o călătorie cu avionul sunt oferite de agențiile mari din țară pe care le avem ca parteneri și lucrăm cu poate 70-80 % din agențiile importante din țară. În aceste condiții de pandemie puneți-vă în situația noastră ce să oferim turiștilor? ce soluții putem noi  oferi ca agenție mică?”, spune Daciana Nicoleta Șutac, administratorul agenției Nadina Holiday din Caransebeș.

Administratorul agenției ne-a mai precizat că din rezervările făcute pentru sezonul 2020, 85-90 % dintre turiști au anulat cu penalizările aferente, sau au preferat să piardă un mică taxă pentru o reprogramare pentru anul viitor:

Este foarte greu, noi muncim în continuu, pentru că am muncit să facem aceste rezervări, după care acum avem de lucru pentru anulare sau reprogramare. În orice situație turiștii pierd, pentru că se percep taxe, pe care trebuie să le explicăm oamenilor ca fiind garanția pe care hotelierii sau transportatorii o rețin la început de sezon și pentru care nu mai există nicio șansă de recuperare. Cu toate astea oamenii înțeleg că nu are nimeni nicio vină că acest virus nemilos distruge. Nici noi nu le putem oferi nicio garanție că va fi bine în acest sezon de vară. Noi suntem la mijloc între tur operatorii mari și turiști”, spune Nicoleta Daciana Șutac.

Administratorul Nadina Holiday mai adaugă că din partea agențiilor mari s-au primit tot felul de informări din care reiese faptul că la nivel național nu se face nimic pentru susținerea turismului în această situație de criză, deși menținerea incertitudinii nu este o soluție.

Suntem alături de colegii noștri de breaslă în încercarea de a ne face văzuți/auziți. Este anormal să ne bazăm pe înțelegerea clienților și, slavă Domnului avem clienți frumoși pe interior, înțelepți, răbdători, pentru că au înțeles că nu e vina noastră în pandemia aceasta, avem un stat căruia îi virăm sume în cont prin taxe și impozite, avem un Minister căruia îi raportăm, avem o țară pe care o iubim, o promovăm și în consecință avem nevoie de ajutorul statului ca aceasta industrie să meargă mai departe. Luați exemple din Uniunea Europeana dacă nu aveți idei proprii, lărgiți auzul sau bunăvoința, demonstrați-ne că va pasă nu doar de noi, nu doar de turismul românesc sau domeniul nostru, nu doar de sutele de mii de romani cu vacanțele incerte ci că vă pasă de țara pe care o reprezentați peste tot pe afară, țara care v-a făcut mari la propriu. Avem nevoie de ajutorul vostru!”, spune Nicoleta Șutac, care mai adaugă că este un mesaj preluat de toate agențiile de turism ca un strigăt de disperare adresat Guvernului pentru a veni cu soluții de întrajutorare a turismului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/