Ajutor în lupta cu coronavirus la Spitalul din Caransebeș! 800.000 de lei la rectificarea bugetară

Consilierii locali din Caransebeș au decis să aprobe De Îndată fondurile primite de la Consiliul Județean Caraș-Severin cu destinație exactă pentru Spitalul Municipal de Urgență. Suma de 800.000 de lei a fost alocată din excedentul bugetar al Consiliului Județean.

Banii vor fi folosiți în regim de urgență pentru reabilitarea rețelei de distribuție de oxigen și achiziție de aparatură medicală pentru depistare și intervenție COVID – 19. Va fi achiziționat un aparat Real Time PCR, aparat de ventilație mecanică, monitoare funcții vitale și infectomate. Fondurile vor ajuta unitatea medicală, prin achiziția ce va fi făcută, să lupte împotriva răspândirii coronavirus, dar și să salveze vieți în cazul în care Spitalul din Caransebeș va fi declarat Spital Suport de tip II, de către Ministerul Sănătății, pentru tratarea pacienților depistați cu coronavirus.

La finalul ședinței de Consiliu Local Valentin Dascălu a ridicat problema închiderii Pieței Agroalimentare în contextul în care producătorii au verdețuri și legume perisabile, astfel că toată munca agricultorilor din ultimele luni este în zadar. Mai mult și cetățenii municipiului sunt obligați să apeleze la supermarketuri pentru cumpărarea de ceapă verde, salată verde, ridichi, morcovi și alte produse ale căror proveniență nu se cunoaște, în loc să cumpere direct de la prima mână din Piață.

Primarul Felix Borcean a menționat că nu este vina sa pentru închiderea Pieței Gugulanilor, pentru că el a avut un singur vot în Comitetul pentru Situații de Urgență, care a decis închiderea pieței, pentru prevenirea răspândirii coronavirus. Mai mult, agricultorii pot să-și vândă produsele online, sau prin comenzi directe la telefon.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/