Ajutor de 200 de euro la hectar pentru producătorii de cartofi

ajutor minimis cartofi

S-a aprobat o nouă schemă de ajutor de stat pentru susținerea producției de cartof. Suma alocată programului depășește 11 milioane de lei.

Guvernul a aprobat schema „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de cartof de consum”. Actul normativ vizează acordarea unui ajutor de minimis pentru susținerea producției de cartof de consum, pentru anul 2024, suma totală alocată este în valoare de 11.483.880 lei (echivalentul a maximum 2.309.010 euro), iar cuantumul maxim al ajutorului de minimis de 200 euro/ha se acordă proporțional cu suprafața efectiv cultivată.

Pentru a obține sprijinul financiar, beneficiarii trebuie să utilizeze o suprafață cultivată cu cartof de consum de minimum 0,3 ha inclusiv și să obțină o producție de minimum 15 tone/ha, din care să comercializeze cel puțin 6 tone/ha, până cel târziu la data de 18 noiembrie inclusiv a anului de cerere.

Beneficiarii pot fi din următoarele categorii: producători agricoli persoane fizice, producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, producători agricoli societăți agricole și producători agricoli persoane juridice.

Cererile de înscriere în program trebuie depuse începând cu data intrării în vigoare a actului normativ, până cel târziu la data de 20 mai a anului de cerere inclusiv.

Valorificarea producției se face până cel târziu la data de 18 noiembrie, inclusiv, a anului de cerere.

Pentru înscrierea în program se vor depune următoarele documente justificative: copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică /bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare până la data de 20 noiembrie inclusiv a anului de cerere. Verificările în teren se realizează de către Direcția Județeană Agricolă și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cu cel puțin 10 zile înainte de recoltare, în baza notificărilor solicitanților ajutorului de minimis.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/