Lugojenii care se confruntă cu greutăți financiare și probleme grave de sănătate au primit în această lună ajutoarele alimentare finanțate de Uniunea Europeană.
Este vorba de 164 de persoane din municipiul de pe Timiș, care au primit pachete ce includeau alimente de bază – făină albă de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conserve de carne, pateu de ficat și compot de fructe, toate furnizate prin cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, derulat prin intermediul Guvernului României – Autoritatea de Management fiind Ministerul Fondurilor Europene, sub coordonarea Primăriei Lugoj.
„Proiectul este unul european, iar alimentele vin ambalate gata. Ele au sosit la sfârșitul anului trecut și am reușit să le distribuim la începutul acestei luni persoanelor care figurează în baza de date cu venit minim garantat, celor care au ajutor de sprijin familial, dar și oamenilor cu nevoi speciale grave. Din ce am înțeles, anul aceste va mai fi repartizată o tranșă de alimente”, ne-a declarat Gigel Horhoianu, responsabil cu distribuirea pachetelor.
Programul se derulează la nivel național, iar beneficiare sunt familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare; familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare; persoanele/familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale. Valoarea unui pachet este de circa 200 de lei.