Ajungi rapid în capitala high-tech a Germaniei. Din Timișoara poți zbura direct la Karlsruhe

Legăturile pe calea aerului dintre Timișoara și zona de sud-vest a Germaniei, locul de origine al șvabilor, sunt tot mai numeroase odată cu noile zboruri introduse pe Aeroportul Internațional Timișoara. Din luna august, din capitala Banatului se poate zbura direct și la Karlsruhe, oraș supranumit capitala Internetului din Germania, situat într-o zonă puternic industrializată. Nu în ultimul rând, o urbe înfrățită cu Timișoara.

Karlsruhe este unul dintre marile centre ale puternicei industrii germane. Așadar, o zonă în care românii pot merge pentru a munci, dar și pentru delegații de serviciu sau întâlniri de afaceri. Pe malul Rinului se află cea mai mare rafinărie de petrol din toată Germania. De asemenea, doi mari furnizori de Internet de pe piața nemțească își au sediile în Karlsruhe. Cifrele privind piața muncii din orașul de pe Rin sunt foarte interesante. Conform Wikipedia, 20% din populația orașului lucrează în domeniul cercetării, iar orice specialist în tehnologii înalte ar visa să lucreze, măcar pentru o perioadă din viața sa, într-o asemenea regiune.

După Stuttgart, Karlsruhe este al doilea oraș ca mărime din regiunea Baden-Württemberg, din sud-vestul Germaniei. Cu peste 300.000 de locuitori, este mai mic decât Timișoara în ceea ce privește populația. Prin Karlsruhe trece Meridianul 49, marcat de o piatră și o linie în grădina zoologică. Spre deosebire de alte orașe germane, urbea de pe Rin nu este un oraș cu rădăcini în Evul Mediu, deoarece a fost fondat după 1715 de Karl Wilhelm al III-lea, din dorința conducătorului de a avea condiții mai bune ca la Durlach. A fost însă capitala regiunii Baden până în 1945. Străzile sunt dispuse în formă de evantai, iar ca alte orașe din spațiul german, are un târg de Crăciun de toată frumusețea.

Chiar dacă, fiind un oraș tânăr, nu are o moștenire istorică atât de bogată, Karlsruhe are propriul castel. Karlsruhe Schloss a fost serios avariat în al Doilea Război Mondial, dar a fost refăcut și poate fi vizitat. Clădirea are o grădină în formă de cerc (Zirkel), care marca în trecut zona după care se putea construi. De asemenea, trebuie spus că în Karlsruhe își au sediile două importante instituții la nivel național. Este vorba despre Tribunalul suprem al Germaniei pentru drept civil și penal, Bundesgerichtshof (BGH), și Curtea Constituțională Federală a Germaniei, Bundesverfassungsgericht.

Din Timișoara se poate zbura de două ori pe săptămână spre Karlsruhe, joi și duminică. Operatorul este Wizzair, iar un bilet dus costă 93 de euro. Zborul spre regiunea unde se află și stațiunea Baden-Baden a fost introdus în august, alături de zborul spre Nuremberg și vine să completeze legăturile pe calea aerului dintre Timișoara și Germania deja existente: Dortmund, München, cele două aeroporturi din Frankfurt, Stuttgart și Memmingen.

Sursa foto: karlsruhe-erlebeden.de, inp-e.com, booking.com, thecraytourist.com

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/