Prima întâlnire pe anul 2012 a handbaliştilor, staffului tehnic şi administrativ de la HC Caraş-Severin este programată pentru miercuri, la ora 16, însă noul antrenor al echipei, Aihan Omer, a ajuns deja la Reşiţa.
Update, ora 14.00
Aihan Omer a făcut prima declaraţie oficială odată cu revenirea la Reşiţa, în exclusivitate, pentru Express de Banat. “Nu am putut să refuz Reşiţa. Am venit cu gânduri mari, să facem performanţă. Anul acesta este compromis, Constanţa este deja campioană, dar vreau să construim o echipă puternică, să ne batem la titlu sezoanele viitoare“, a spus reputatul tehnician
Tehnicianul care a realizat performanţe istorice pe banca UCMR-ului a lăsat Libanul şi s-a întors la Reşiţa pentru a câştiga, în următorii doi ani, titlul cu HC Caraş-Severin. Aihan Omer a ajuns în această dimineaţă la sediul clubului pentru a pune la punct ultimele detalii. “A venit mai devreme la Reşiţa decât jucătorii care sunt din alte localităţi pentru că mai aveam de stabilit unele lucruri. Reunirea lotului va avea loc mâine, la baza sportivă Francisc Vaştag”, a spus Dorinel Gurbină, directorul sportive al clubului.
Gurbină a lămurit şi situaţia lui Gligore Czari, care a condus UCM Reşiţa şi HC Caraş-Severin din postura de antrenor principal după ce Adrian Chebuţiu i-a arătat uşa lui Aihan Omer. Multe voci susţineau că Omer îşi va aduce un alt secund, plătindu-i astfel lui Czari pentru că nu şi-a prezentat şi el demisia atunci când Chebuţiu l-a dat afară. “Gligore Czari va face parte în continuare din stafful tehnic, va fi antrenor secund”, a precizat Gurbină.
Tot la capitolul noutăţi poate fi trecută deja şi revenirea lui Demis Grigoraş, un inter de mare valoare, produs al Centrului de Excelenţă de la Sighişoara. Acesta a mai îmbrăcat tricoul Reşiţei, dar a ales Bacăul odată cu destrămarea UCMR-ului. “Avem acordul jucătorului, dar încă nu avem înregistrat contractul lui. Nu cred că vor mai veni şi alţi jucători în această iarnă, dar cu siguranţă vom face transferuri importante în vară”, a adăugat Gurbină.