„Ai spus că dezvolți Caraș-Severinul, dar stai la mila societății civile? Asta nu e administrație, Romeo Dunca!”

dunca romeo brct

„Performanțele” administrative ale liberalului Romeo Dunca sunt inexistente și îi condamnă pe cărășeni să suporte condiții inumane în spitalele Consiliului Județean, acuză deputatul Silviu Hurduzeu!

Parlamentarul PSD nu mai tace, așa cum a făcut-o la început de mandat, când i-a oferit timp lui Romeo Dunca să demonstreze că n-a câștigat alegerile doar amețind electoratul. Hurduzeu subliniază înainte de orice situația sistemului medical din județ, care are toate șansele să ajungă în perfuzii. Cele două spitale promise de Romeo Dunca au rămas la stadiul de promisiune, deși cel modular trebuia să fie deja gata la această dată. În plus, a refuzat ca Spitalul Județean cu cele trei staționare ale sale să fie reabilitat termic din bani europeni, iar la nivelul managementului acestuia e haos total, Alina Stancovici având toate șansele să fie repusă în funcție prin sentință judecătorească.

„Modul cum s-a făcut schimbarea managerului spitalului este un exemplu clar de cum nu se face. Va trebui repusă pe post, probabil va repune tot comitetul director. Nu te joci așa. Datoriile nu le va rezolva nici noul director. Nu se rezolvă arieratele schimbând directorii. E o diferență mare între venituri și cheltuieli. De asta se justifică spitalele noi. Toate clădirile spitalelor din Reșița sunt vechi, sunt de prin anii 70, când era altă populație, alt specific al bolilor, procedurile erau altele. Se stătea mai mult internat. Sunt mult prea mari pentru nevoile de acum. E nevoie de spitale noi în Caraș-Severin, dar până atunci să nu le dăm cu piciorul celor pe care le avem.”, a comentat Hurduzeu.

Deputatul PSD a taxat și faptul că Staționarul 3 a ajuns din nou la mila publică, la sufletista Lili Gherle și amicii ei, care îl țin în viață prin efortul lor uriaș. „Să fii conducătorul județului și să fii fericit că alții îți rezolvă problemele la modul ăsta?! Ne bazăm pe voluntari! Dacă așa se face administrație în Caraș-Severin, probabil că așteptăm să vină cineva, tot societatea civilă, să repare și drumurile. Asta nu e administrație! Ai câștigat alegerile spunând că faci, că dezvolți Caraș-Severinul, și apoi stai la mila societății civile? Pe asta te bazezi?”, a conchis parlamentarul de Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/