
Asociația VeDem Just organizează cea de-a cincea tabără anuală de educație juridică dedicată adolescenților. Este prilejul perfect de întâlnire cu avocați, polițiști, judecători și experți anti-drog.
În cadrul taberei, participanții vor avea posibilitatea să discute despre legi și reguli, se vor întâlni cu avocați, polițiști, judecători și experți anti-drog, și de asemenea, vor socializa și se vor crea relații prietenie. Într-o locație cu totul specială, vor avea loc întâlniri cu oamenii legii, vor fi organizate procese simulate, aplicații juridice, lecții și jocuri – gândite special pentru tinerii care vor să fie implicați.
Ediția Legal Academy din acest an se numește „De-a dreptul implicați, iar beneficiari vor fi 27 de adolescenți. Încă trei sunt calificați din oficiu, fiind premiați la concursul „Be Legal, Be Cool”. Tabăra va avea loc la Conacul Maria Theresa, comuna Orlat, județul Sibiu, iar perioada de desfășurarea a taberei este în 1-6 septembrie 2023.
Chiar dacă pentru acest an locurile sunt deja ocupate, Asociația VeDem Just invită părinții să își înscrie copiii, pentru ediția de anul viitor. Sunt așteptați să participe elevii care din toamna acestui an vor fi în clasa a X-a sau a XI-a. Pot fi din România sau Republica Moldova.
Costul taberei este de 500 lei/participant, diferența este acoperită de asociația VeDem Just și include: 3 mese/zi, cazare, vizite, invitați, activități educative și sociale. Transportul până în tabără și din tabără este în sarcina participanților. Cei care doresc să se înscrie o pot face accesând formularul: https://forms.gle/TJYGbiAN4wHSqgzy5 . Detalii la https://educatiejuridica.ro/legal-academy/
Summer Legal Academy este organizată anual de asociația de tineri „VeDem Just”, începând cu anul 2019.
În 24-25 ianuarie, la Reșița se lansează primul eveniment sub umbrela Banat Wedding Expo, târgul de nunți din acest an, care va reuni peste 60 de furnizori și va...
Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață la o pensiune din localitatea Gărâna, mobilizând pompierii din Reșița. Flăcările au distrus complet acoperișul și etajul clădirii, însă, din fericire,...
Alina Dragomir |
14 January 2026
Roxana Bălan |
17 January 2026
Primăria Mehadia mizează pe UE pentru un proiect de peste un milion de euro
Daria Alexandrescu |
17 January 2026
Școala gimnazială din Băuțar – inclusă în Programul „Masă sănătoasă” 2026
Victor Nafiru |
17 January 2026
Cine n-are japonezi să-și cumpere. Sau măcar să-i angajeze cu ziua!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

