Agroland Timișoara s-a străduit, dar a cedat în fața vicecampioanei din Blaj. CSM Lugoj, învinsă și ea

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Cele două prim-divizionare de volei din Timiș au pierdut ambele în etapa a II-a a Diviziei A1 de volei feminin. UVT Agroland a opus o rezistență dârză în fața vicecampioanei României și Europei, Volei Alba Blaj, dar a pierdut cu 3-0. La același scor a fost învinsă și CSM Lugoj, la Cluj.

Agroland a reușit să țină piept puternicei formații din Blaj, cu care a dus primul set până în prelungiri, dar ardelencele s-au impus până la urmă cu 28-26. Au urmat alte două seturi pentru care trupa lui Darko Zakoc a avut mai puțin de lucru, deoarece le-a câștigat pe ambele cu 25-20. Katarina Jovanovic a fost principala realizatoare a gazdelor, cu 10 puncte, în timp ce pentru oaspete, Lazarevic a bifat 9 puncte, după un meci de timp efectiv de 19 minute.

Cealaltă formație de prima ligă rămâne fără set câștigat după primele două runde. CSM Lugoj a cedat cu 3-0 și pe terenul lui U NTT Data Cluj, după ce etapa trecută au fost învinse tot în deplasare de Știința Bacău. În 83 de minute de joc efectiv, clujencele au reușit să tranșeze partida. Pe seturi, scorul a fost de 25-23, 25-22 și 25-23, un raport echilibrat, dar nefavorabil lugojencelor. Kocic a dat cele mai multe puncte pentru Lugoj, 14, iar pentru Cluj, Stanciu, la „cota” 17.

untitled design set 970x90 px

Runda viitoare Agroland va juca pe terenul lui CSM Târgoviște, iar Lugojul va avea meci acasă, cu Dinamo București.

foto: facebook.com/AgrolandVolei

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/