Aglomeraţie mare! 11 lugojeni vor să fie primar şi alţi 178 îşi doresc un loc în consiliul local

Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 2 Lugoj a închis în 30 aprilie listele de candidaturi pentru poziţiile de primar şi consilier local la alegerile din 9 iunie.

Aglomeraţia este mare, atât pentru fotoliul de primar la care râvnesc 11 lugojeni, dar şi pentru poziţiile de consilier local unde pe 19 locuri se bat 178 de candidaţi. Asta înseamnă 9 pe un loc, mai ceva ca examenul la facultate!

În ceea ce priveşte funcţia de primar, competitorii pornesc la drum din aceiaşi poziţie, însă unii cu şansă, alţii doar cu speranţă. Primii patru poziţionaţi în cursa pentru primărie sunt fostul primar, Caudiu Buciu de la PNL, fostul preşedinţe al C.J. Timiş Călin Dobra, de la PSD, medicul Erwin Floroni de la Alianţa Dreapta Unită (USR, PMP şi Forţa Dreptei) şi Ladislau Szabo, de la AUR. Lista este completată de Aurelian Mustaţă, de la PER, Octavian Voinea, de la PUSL, Gheorghe Dandu, de la BSR,  Ion Teca, de la SOS, Anca Micşa Oprea de la REPER, Elena Danciu, de la PNCR şi independentul Cristian Petru Sfercoci.

Pentru consiliul local vor lupta şi trei independenţi, Cristian Petru Sfercoci, Daniela Lungu şi Bogdan Nistor, care încearcă să se strecoare pe lângă partidele ce au speranţe la reprezentare în parlamentul local. Ultima oară când trei independenţi au reuşit să inte în consiliul local a fost la alegerile din 2016, când au prins fotoliul de consilier Mihai Anghel, Liviu Brânduşoni şi Marius Martinescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/