Aflux de pacienți! 18 persoane infectate cu coronavirus, internate la Lugoj

untitled design set 970x90 px

Spitalul Municipal din Lugoj are internați 18 pacienți cu testul COVID pozitiv. Majoritatea nu sunt din oraș, ci din Făget și zonele limitrofe (Colonia Mică), Gătaia și alte localități din județ.

Pacienții au forme ușoare și medii ale bolii și sunt în stare stabilă. Au fost izolați și s-a inițiat terapia în spațiile special destinate COVID. La această oră testele sunt încă în lucru și este posibil să mai apară noi cazuri, au declarat surse din cadrul SML. Din fericire, nu sunt cazuri grave, care să necesite internarea la secția de Anestezie Terapie Intensivă.

Directorul Spitalului Municipal din Lugoj a participat vineri, 17 iulie, la o reuniune la Prefectura județului Timiș, convocată ca urmare a creșterii de cazuri de pacienți infectați cu noul coronavirus în Lugoj și în județ.

publicitate ziar expresb 1000x100

„A fost o teleconferință cu ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, secretarul de stat Raed Arafat și un alt reprezentant al Ministerului. Pentru Spitalul Municipal din Lugoj am solicitat o a doua linie de gardă la ATI pe timpul pandemiei. Pentru a nu mai avea zona COVID în pavilionul central, am solicitat încă un pavilion separat pentru pacienții COVID, care va fi la Paleație și care are avantajul că are tras și oxigenul acolo”, a declarat dr. Erwin Floroni, directorul SML.

Reorganizarea face loc pentru pacienții COVID și la Paleație, secție care dispune de 15 paturi, alături de secția de Infecțioase, unde acum sunt disponibile 19 paturi. Reorganizarea e necesară în condițiile în care la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara capacitatea de primire este la limita maximă, atât la ATI, cât și la internări.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/