Modul în care au fost construite casele în oraș, dar și în mai multe comune din zona Oraviței a dat naștere unor legende, care de multe ori se pot apropia de adevăr. Asta, într-o măsură mai mare sau mai mică.
Fost centru economic important al Banatului, orașul Oravița este special prin modul în care sunt construite ferestrele caselor: ușor ieșite în afară, astfel încât privitorului să nu îi fie frig, dar să poată observa cu mare atenție ceea ce se întâmplă pe drum.
Potrivit drumliber.ro, pe aceiași localnici care au pus piciorul în primul teatru din țară sau au avut prima farmacie din România îi rodea curiozitatea să vadă ce se întâmplă pe străzi. Așa au creat ferestrele cunoscute azi sub numele de ,,ferestre de bârfă”, care le permiteau locuitorilor din vremea Imperiului Austro-Ungar să urmărească foarte atent orice mișcare de pe drum, în ciuda vremii nefavorabile care nu le permitea să părăsească locuința.
Ferestrele, practic, sunt construite în afara casei, cu geam și pe lateral, astfel încât să poată fi analizată mișcarea a trecătorilor din oricare direcție. Multe dintre ferestrele de bârfă s-au conservat, iar casele nou ridicate păstrează specificul în zonă.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
„Îți lipsesc aproape 40 de miliarde, Ilie!”, îi transmite Sorin Grindeanu lui Ilie Bolojan, cerându-i să deblocheze criza politica și să plece de la Palatul Victoria! Sorin Grindeanu îl...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Pensii de la 1 leu la aproape 34.000 de lei, în Caraș-Severin
Roxana Bălan |
14 August 2026
Ioana Toma |
14 August 2026
Ilie Bolojan: „Sistemul energetic nu are probleme de funcționare”
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281


Intr-adevar, fascinant.
Farmacia “La vulturul negru! este prima farmacie din Banatul Montan,nu din Romania!!
Documentati-va!Ferestrele nu sint ferestre de birfa!Se numesc-Schaufenster-tradus fereastra de observare,sau fereastra cu privire!
Fotografii cu ferestre din zona Banatului de munte, mai exact in zona Cheilor Nerei: cheilenereinfo.ro/discussion/330/modele-de-ferestre-din-banatul-de-munte
Forumul Cheilor Nerei: http://www.cheilenereinfo.ro