Afară plouă liniștit, în ședința de Consiliu Local arde focul!

Casa de Cultură Moldova Nouă a găzduit astăzi şedinţa ordinară a Consiliului Local. Dintre cele 15 proiecte aflate pe ordinea de zi, doar 10 au primit votul consilierilor, alte patru au fost respinse, iar unul dintre proiecte necesită amânare.

Şedinţa ordinară a Consiliului Local de la Moldova Nouă a avut un incipit ca-n basme: 16 din 17 consilieri au hotărât să participe la discuţii într-o atmosferă, iniţial, calmă, plăcută. Iar, ca lucrurile să nu mai fie răstălmăcite, încă de la începutul şedinţei, primarul Adrian Torma, împreună cu cei prezenţi, a hotărât ca atât şedinţa de astăzi, cât și cele care vor urma să fie înregistrate audio.

Totul părea să decurgă normal până când s-a ajuns la punctul 3 al ordinii de zi. Mărul discordiei dintre Adrian Torma şi consilierul Partidului Verde, Mihai Mihăilescu, a fost pistolul radar. Achiziţionat de Primăria Moldova Nouă cu suma de 70.000 de lei, pistolul radar este un echipament de ultimă generaţie, care ar putea preveni accidentele cauzate de neadaptarea vitezei. În plus, spune Torma, „acest lucru va aduce beneficii bugetului local. Cu banii încasaţi din amenzi putem face investiţii în infrastructura locală”. Nu de aceaşi părere a fost şi consilierul Mihăilescu, cel care afirma că, „prin darea în folosinţă a pistolului radar se aduc atingeri libertăţilor şi drepturilor cetăţeneşti”.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/