Afaceri imobiliare cu lucruri sfinte!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

După ce datoriile acumulate în timp au adus într-un prag critic lumea bisericească din județ, speculațiile cu privire la încercările Episcopiei din Caransebeș de a scăpa de datorii prind contur.

Desființarea Protopopiatului din Oravița a fost interpretată din exterior ca fiind o metodă de redresare financiară. Cu toate că reprezentanții episcopiei au dezarmat fără doar și poate această teorie, susținând că desființarea Protopopiatului din Oravița a fost o măsură socială și nicidecum una financiară, semnele de întrebare rămân la fel de pronunțate.

Situația se repetă și în cazul presupuselor afaceri imobiliare pe care Episcopia le-a inițiat, cu scopul de a scăpa de datorii. Se pune aici problema terenurilor care ar fi intrat în posesia Episcopiei Caransebeșului ca ,,donații” din partea preoților cărășeni.

Tranzacțiile imobiliare suspecte sunt legate de începutul anului 2013, când Direcția Generală a Finanțelor Publice a somat atât episcopia, cât și protopopiatele cărășene să-și plătescă datoriile adunate până la finalul anului 2012. În acel moment, reprezentanții din partea părții bisericești au cautat o soluție pentru a scăpa de datorii.

Potrivit unor surse neconfirmate oficial, ar fi urmat o etapă în care preoții din județ ar fi donat către episcopie terenuri care aparțineau bisericilor. Astfel, în proprietatea instituției ar fi intrat un număr mare de suprafețe de teren, unele cu valoare financiară deosebită. De altfel, gurile rele din rândul enoriașilor chiar i-ar fi acuzat pe mai marii episcopiei de faptul că au înstrăinat acele terenuri pentru a-și redresa situația financiară.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Și de această dată, însă, reprezentanții lumii bisericești au negat vehement aceste acuzații. Problema legată de presupusele terenuri intrate în posesia Episcopiei le era străină. Speculațiile cu privire la încercarea Episcopiei de a scăpa de datorii pe spatele enoriașilor cărășeni, spun mai marii Episcopiei, nu prezintă niciun gram de adevăr.

,,Aceste speculații sunt false. Nu este adevărat așa ceva. Dacă cineva are probe în sensul acesta, îl rog să demonstreze. Nu s-a pus în discuție așa ceva, au fost fel și fel de discuții, de interpretări, dar nu este adevărat. Nu s-a întâmplat așa ceva”, a declarat Casian Rușeț, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Caransebeșului.

Foto: www.doxologia.ro

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/