Tratarea nemedicamentoasă a unor afecțiuni mai mult sau mai puțin grave cu care omul modern se confruntă a devenit o modă. Produse din plante, biorezonanță, dietoterapie naturistă, ayurveda, bioterapie și multe alte metode pot fi de ajutor organismului și psihicului omului, dar singure cu greu pot rezolva afecțiuni mai grave. Un aparat mânuit de un specialist promite să depisteze la Reșița orice boală de care ar suferi pacienții.
Un specialist în biorezonanță din Timişoara aduce astăzi la Reșița un aparat care asigură evaluare medicală computerizată în doar 30 de minute. Potrivit fluturaşilor distribuiţi în oraş, „cel mai complex aparat din medicina modernă permite organismului uman la nivel de țesut și celulă investigarea completă pentru toate organele şi sistemele principale din organism” pentru cei care se programează la un număr de telefon. Aparatul ar fi aprobat de Ministerul Sănătății.
Fluturașul mai informează că „într-o sedință se investighează: creierul, inima, plămanii, stomacul, ficatul, pancreasul, articulațiile, intestinul subțire, glanda tiroidă, sângele, aparatul genital, aparatul urinar, circulația venoasă, arteriala, sistemul nervos, sistemul respirator, deficitul de vitamine și minerale, fierea, imunitatea, ochii, virusi, paraziți și bacterii”!
Investigaţiile se realizează prin biorezonanţă, la Hotelul Intim, costul fiind de 70 de lei. Se va elibera o formă de rețetă/recomandare care conține produsele naturiste potrivite pentru boala depistată, ne-a spus dispecerul care răspunde la numărul afișat pe fluturaș.
Biorezonanța este o metodă modernă de diagnostic și tratament, nou introdusă între metodele de investigație medicală.
„Evaluare completă nu există. Este la fel cum spuneau acum 20 de ani « mă duc să îmi fac toate analizele», ceea ce însemna un set de analize uzuale, pentru că nu știu ce aparat poate face așa ceva complet. Nu cred că aparatul promovat în oraș poate pune un diagnostic de… că tot e la modă acum turnatul apei în cap… de scleroză amiotrofică sau de scleroză multiplă. E o analiză pentru pacienții naivi sau foarte aproape”, crede managerul Spitalului Județean de Urgență din Reșița, Dumitru Secășan. „Aceasta este lupta celor care au meserii neterminate. Aștia care vin cu biorezonanța magnetică, nicicare nu sunt medici.”
Or fi şarlatanii anagramaţi,vezi fluturaşul, dar autoarea articolului pare să se fi molipsit şi ea. Vezi “oprice boală! în primul aliniat şi “un dignostic de” ăn ultimul aliniat.
Mulţumesc redactorului şef OANA corectarea tuturor erorilor semnalate!