Aerogara și hangarul de la Aerodromul Cioca intră în renovare

renovare aerodrom cioca Timisoara

Consilierii județeni au aprobat joi, în cadrul unei ședințe extraordinare, proiectele de renovare energetică moderată a aerogarei și hangarului de pe Aerodromul Cioca. Clădirile numai ce au fost achiziționate de la Primăria Timișoara și se află într-o avansată stare de degradare. 

Investiția în cele două corpuri de clădire care găzduiesc aerogara prevede renovarea energetică moderată a imobilelor. Acestea au fost construite între anii 1933-1939 și au infiltrații la nivelul soclului și podului din cauză că o parte din învelitoare este fie spartă, fie lipsește.

„În prezent, clădirile se află într-o stare tehnică bună din punct de vedere al structurii de rezistență, cele două clădiri încadrându-se în clasa de risc seismic RsIII, nefiind nevoie de soluții de consolidare sau lucrări suplimentare de asigurare a construcției. Pentru cele două corpuri de clădire se propune un pachet de soluții care cuprinde atât măsuri de reabilitare termică a anvelopei, cât și măsuri de reabilitare și modernizare a sistemelor de instalații din clădire inclusiv cu sisteme alternative de producere a energiei termice și electrice – surse regenerabile.”, se arată în documentele care au fost aprobate de consilierii județeni.

Astfel, pereții exteriori și planșeul sub pod vor fi termoizolate, ferestrele vor fi schimbate, iar instalațiile de încălzire, apă caldă menajeră și iluminat vor fi modernizate. Pentru producerea energiei electrice utilizată pentru iluminat vor fi puse panouri solare fotovoltaice și termice – pentru producerea apei calde.

Starea hangarului în care se află birourile administrative este similară cu a clădirilor aerogarei, iar renovarea energetică va cuprinde aceleași elemente.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Renovarea hangarului costă aproximativ 4,1 milioane de lei, iar a aerogarei – 2,3 milioane de lei. Sursa de finanțare este PNRR.

Acestea sunt primele clădiri pe care CJ Timiș intenționează să le refacă după ce a achiziționat toate ele 9 imobile aflate pe Aerodromul Cioca de la Primăria Timișoara care era proprietar. În privința pistei, autoritățile județene spun că aceasta va fi certificată în câteva luni.

CITEȘTE ȘI: Pista Aerodromului Cioca ar putea fi certificată după Paște

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/