Aeroclubul din Caransebeș își deschide porțile în 2019 pentru un număr record de cursanți

Cifră record de înscrieri la cursurile de zbor de la Aeroclubul României, filiala Caransebeș! Seria din 2019 începe în această lună, ocazie cu care participanții au fost întâmpinați în cadru festiv în sala Casei de Cultură din municipiul Caransebeș, de către conducerea aeroclubului, filiala locală.

Pentru cursanții începători a fost prezentată în imagini activitatea de zbor a aeroclubului din anul care s-a încheiat și au fost oferite informații despre programa din acest an. De asemenea, au fost oferite 4 brevete de pe avion ULM pentru cei care au absolvit cursul în 2018.

„Pentru acest an avem o cifră record de înscrieri, de 36 de doritori, foarte mulți dintre ei de pe Valea Bistrei, la îndemnul reprezentantului SC Aeroportul SA, fostul viceprimar de la Băuţar, Daniel Bârsilă”, menționează surse din cadrul aeroclubului.

Elevii vor urma două luni de pregătire teoretică, apoi vor efectua vizita medicală, un examen de evaluare cunoștințe teoretice și vor începe orele de zbor școală.

Reprezentanții aeroclubului promit că pentru anul acesta vor încerca să amenajeze o pistă pe iarbă la Aeroportul Caransebeș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/