Adrian Torma, despre surpriza alegerilor parlamentare: „AUR a reuşit să se impună promovând o politică antisistem”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Deși preluarea puterii în România părea concentrată pe cele două mari partide, PSD și PNL, surpriza din cadrul alegerilor generale vine din partea AUR. Întreaga vizibilitate a noului partid este datorată, în opinia lui Adrian Torma, candidat social-democrat pentru Senat, luptei împotriva actualului sistem.

„AUR este o surpriză, dacă privești pe termen scurt. A apărut de niciunde și a reușit să creeze un partid care intrat în Parlamentul României și, dacă nu mă înșel, este a patra forță politică în acest moment la nivel național. Dar, dacă ne uităm puțin în istoria de după anii 1990, întotdeauna am avut câte un partid antisistem, un partid care a criticat atât Stânga, cât și Dreapta, promovând un alt tip de politică, aici putând fi amintite: PRM-ul PP-DD-ul, Partidul Noua Generație-Creștin Democrat și, la un moment dat, USR-PLUS-ul. Aceste partide antisistem au reușit să coaguleze un procent destul de consistent de aproximativ 10-15% din electorat”.

Deși nu este cunoscut încă modul în care vor acționa cei de la AUR în Parlamentul României, liderul social-democraților din Moldova Nouă a ținut să precizeze că poate românilor, în general, nu le-ar strica nota de patriotism pe care o oferă proaspăta formațiune:

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

„AUR a reușit să coaguleze în jurul lui acea masă de cetățeni antisistem care nu mai doresc forma actuală de coabitare,care nu mai doresc forma actuală de a face politică, de a interacționa politic, însă bineînțeles că îi vom vedea pe reprezentanții formațiunii în Parlament. Nu e neapărat cel mai rău lucru care se putea întâmpla, dar contează modul în care vor știi să-și urmărească platforma politică naționalistă. Nu cred că în acest moment ne-ar strica un pic de patriotism românesc în Parlament, cum nu cred că le-ar strica nici românilor”.

Sursa foto: realitatea.net.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/