Adrian Torma, despre promisiunile liberalilor: „Ar trebui să intre în pământ de ruşine. Gazul nu e o chestiune credibilă nici pentru un copil de cinci ani”

Introducerea orașului Moldova Nouă pe harta localităților care vor beneficia de gaze naturale nu are strop de credibilitate în fața primarului Adrian Torma, promisiunile liberalilor fiind văzute de edil drept niște minciuni „gogonate”, „o mare păcăleală”, promisiuni care nu pot fi tratate cu seriozitate nici măcar de către „un copil de cinci ani”. Mai mult decât atât, primarul de la Dunăre îi sfătuiește pe cei din PNL să vină cu proiecte serioase în fața cărășenilor, asta dacă vor să devină credibili în fața acestora.

„Cred că o să vină, în câteva zile, la Moldova Nouă, ministrul Internelor, cu elicopterul, și prietenul meu, Bolek, pentru a vorbi despre gaz. Ar trebui să intre în pământ de rușine toți în momentul în care au declarat ruta Jupa-Orșova de importanță pentru județul Caraș-Severin, de importanță națională în detrimentul rutei Jupa-Moldova Nouă, în special domnul ministru, Marcel Vela. Că vii să speli putina, putină care deja e împuțită, și faptul că, într-o întâlnire, la Herculane, vine Dunca, cel care desenează asemeni lui Bolek, și îl pune pe prim-ministru să facă ruta Moldova Nouă, asta nu se numește trafic de influență? Cum să vii tu fără nicio autoritate să îi spui prim-ministrului: «Pentru mine, când o să fiu, când o să ajung, dacă o să ajung cu elicopterul sau cu nu știu ce, uite, fă ruta la Moldova Nouă». Astea sunt baliverne de combinat poate copiii mici. Să nu confunde gazele cu altceva pentru că și ciolanul cu fasole poate duce într-o zonă de genul acesta. Ar trebui să își mențină decența și să vină cu proiecte serioase pentru județul Caraș-Severin, dacă doresc să devină credibili pentru că, în acest moment, gazul nu este o chestiune credibilă nici pentru un copil de cinci ani.”, a tras atenția șeful administrației publice locale de la malul Dunării.

În plus, Adrian Torma a mai ținut să precizeze că discuțiile despre aducerea gazului în casele cărășenilor nu au fost purtate doar în ultimele luni, nepunerea la masa tratativelor a tuturor factorilor implicați urmând să aibă ca finalitate doar eșecul:

„Le aduc la cunoștință alegătorilor din Moldova Nouă că aducerea gazului este un proiect mai vechi al meu, nu al actualei guvernări, așa cum s-au trezit la final de mandat. În primul rând, nu dă guvernul. Există o finanțare europeană. Noi am înființat un ADI la nivel de regiune din jurul Oraviței, Bozovici, Moldova Nouă. Fără noi, fără entitatea aceasta, nu ar putea să facă acest lucru. Noi începusem acest pas. Se poate aduce gaz la Moldova Nouă, dar pentru acest lucru trebuie să ne punem toți serios la masă”.

(E).

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/