La început a fost execuția. Execuția politică ordonată de Partidul Social Democrat. Mai precis, de ministrul Educației din acea vreme, Liviu Pop. Adrian Doxan, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin, a fost revocat din funcţie printr-un ordin al ministrului Pop, pe considerentul că nu și-a îndeplinit contractul de management. Culmea, Ordinul fusese transmis prin fax la sediul inspectoratului, după încheierea orelor de program, la sfârșit de săptămână. În acelaşi fel au fost revocaţi din funcţie alţi 12 şefi de inspectorate din judeţele Ialomiţa, Ilfov, Brăila, Buzău, Vrancea, Constanţa, Sibiu, Olt, Arad, Tulcea, Mehedinţi şi Calaraşi. Se întâmpla în 18 august 2017. E bine de reținut data execuției.
Apoi, a urmat procesul, Adrian Doxan îndreptându-se împotriva ministerului Educației, responsabil de emiterea Ordinului. Nervi tocați, bani mâncați, timp pierdut prin sălile de judecată în căutarea dreptății. Miniștrii au venit și au plecat, procesele au continuat până când, în mai 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut Sentința pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, prin care se dispunea anularea Ordinului ministrului Educației privind revocarea reclamantului din funcția de inspector școlar general al ISJ Caraș-Severi. După patru ani se făcea dreptate. Așa a crezut și Adrian Doxan, și cei care i-au stat alături în tot acest timp.
Mai puțin și se face anul de la pronunțarea sentinței definitive a ICCJ, însă despre revocare nici vorbă.
„I-am scris și prim-ministrului Ciucă care, conform uzanțelor, a trimis petiția la ministerul Educației. Nu s-a întâmplat nimic și dacă am văzut că nu se întâmplă nimic mi-am luat executor judecătoresc care a făcut toate demersurile necesare și a obținut titlu executoriu. Apoi a notificat Trezoreria, a pus sechestru pe mașinile Ministerului, 42 sau 45 de mașini. Am o listă întreagă cu ele. Acum executorul așteaptă o programare de la secția de poliție să meargă să le sigileze”.
De noaptea minții. Din 2017 și până acum au fost vreo patru guvernări și cel puțin șapte miniștri la Educație, cu toate acestea lucrurile au rămas neschimbate. Și aceasta nu e totul, fostul și, posibilul, inspector școlar general, va trebui să primească despăgubiri materiale, reprezentând sumele de bani ce i s-ar fi cuvenit în funcția de inspector școlar general. Cam 12 mii de lei, brut, lună de lună, din septembrie 2017 și până la semnarea Ordinului de ministru care încă întârzie.
În loc de concluzii, l-am întrebat pe Adrian Doxan dacă este adevărat că revine pe funcție. Răspunsul, ca după cinci ani de speranțe pentru el și nepăsare pentru cei din ministerul Educației: „Și eu am auzit că mă întorc, dar nu știu nimic concret. E la nivel de zvon. Știu doar ce am făcut eu. Și sunt convins că am făcut bine, apărându-mi drepturile.”