Adrian Dacica: „Ne gândim la promovare! Avem un proiect pentru stadionul din Valea Domanului!”

Viceprimarul Reșiței, Adrian Dacica, prezent la fiecare meci al rosso-nerilor în actuala ediție de campionat, îi asigură pe fani de sprijinul total al municipalității pentru ca echipa antrenată de Leo Doană să forțeze promovarea în Liga a II-a. În plus, are vești bune și legate de Stadionul „Mircea Chivu”.

Antrenor emerit de lupte, un adevărat șlefuitor de talente și colecționar de medalii naționale, europene și mondiale, Adrian Dacica a început să prindă și microbul fotbalului. Nu a ratat niciun meci al rosso-nerilor din acest sezon și este un real sprijin pentru președintele Viorel Lolea. Viceprimarul Dacica e la curent cu tot ceea ce se întâmplă în Valea Domanului și e implicat total pentru ca Reșița fotbalistică să revină unde a fost cândva.

„Îmi place, vin să îi văd pe sportivii noștri. Cum v-am spus și în campania electorală, încercăm să reclădim fotbalul reșițean, să promovăm tinerii noștri din oraș și din județ. Mă bucur că sunt pe un drum ascendent și asta și datorită domnului președinte Lolea, care a luat frâiele în mână și am observat că fotbaliștii, de la etapă la etapă, au crescut din punct de vedere al prestației pe teren. Rezultatele se văd. Suntem pe primul loc în clasament și sper ca până la finalul campionatului să ne gândim, să ne batem la promovare”, a declarat viceprimarul Dacica.

După ce a dezvăluit planurile Primăriei și Consiliului Local Reșița legate de Stadionul „Gloria” din Govândari, Adrian Dacica a mărturisit că există intenții frumoase și pentru „Mircea Chivu”. „Avem un gând pentru stadionul din Valea Domanului. Există un proiect pe care încercăm să îl punem în practică. Stadionul și Clubul Sportiv Municipal, Metalul din Valea Domanului sunt emblematice pentru orașul nostru și încercăm ca, în următorii patru ani, să le aducem acolo unde au fost”, a mai spus vicele, nu înainte de a da asigurări că aceste planuri vor fi duse la îndeplinire chiar dacă va pleca la București, în Camera Deputaților. Cel mai probabil, locul său va fi luat de Hadrian Popescu, de asemenea un apropiat al clubului reșițean, prezent și el etapă de etapă în Valea Domanului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/