UPDATE. Adrian Cican, repus pe funcția de manager al Spitalului Municipal Caransebeș. Călin Grozăvescu a cedat din cauza presiunilor?!

La o lună de la semnarea Dispoziției primarului municipiului Caransebeș, Felix Borcean, Adrian Cican a revenit astăzi pe funcția de manager interimar al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, aflat în subordinea Consiliului Local.

Deși acest lucru trebuia să se întâmple în 21 mai, abia astăzi fostul manager interimar, Călin Grozăvescu, a consimțit să demisioneze dintr-o funcție în care a fost numit, dar fără să aibă contract de management, așa cum prevede legea.

„Călin Grozăvescu a demisionat, motivând probleme de sănătate, presiuni venite din mass-media și terțe persoane. Conform Dispoziției primarului din data de 21 mai, care nu a fost nici abrogată de mine, nici anulată și nici atacată de prefect, Adrian Cican își reia locul la conducerea spitalului. Aștept mutarea lor”, a ținut să ne spună primarul Borcean.

Interesant este faptul că, fără nicio logică, la spital și-au făcut apariția și câțiva polițiști care, după ce au văzut că nu era rost de scandal, ci doar de semnarea unui proces-verbal de predare-primire, au făcut cale întoarsă, fără să divulge cine i-a trimis acolo…

UPDATE, ora 14.25

Potrivit informațiilor noastre, polițiștii au ajuns la spital în urma unui apel la 112 efectuat de unul dintre medici, care a reclamat faptul că managerul Călin Grozăvescu a fost forțat să își dea demisia!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/