Adrian Chebuțiu a devalizat UCMR. Tot el a falimentat și CET-ul!

Cel puțin, de asta îl acuză procurorii DNA Timișoara, iar în ce privește societatea reșițeană de termoficare, asta arată datele furnizate de oficialii locali.

Odată cu falimentul societății reșițene de termoficare, problemele financiare nu mai sunt un secret, astfel că cei care au condus firma au dezvăluit cine sunt cei mai mari datornici la CET. Potrivit datelor furnizate de oficialii firmei, salariile angajaților trimiși acum în șomaj au fost plătite cu întârziere și din cauza rău platnicilor care, deși s-au folosit de serviciul public, au uitat să îl plătească ulterior.

Așa se face că s-a dat startul discuțiilor pentru recuperarea creanțelor. Spitalul Județean de Urgență, pe locul al doilea în top, a reușit să achite o parte din datoria de 70.000 de lei, astfel încât angajații să își poată primi salariile pe iunie și o parte din luna iulie, dar nu același lucru se poate spune despre firma de proiectări a lui Chebuțiu, Hydro Engineering, a cărei datorie o întrece pe cea a unității medicale și se ridică la 80.000 de lei.

Vestea proastă pentru salariați este că firma omului de afaceri judecat pentru devalizarea UCMR este în insolvență, astfel că la capitolul ,,salarii compensatorii” mai au de așteptat. Nici cei care răspund de soarta CET nu dau șanse prea mari de recuperare a creanțelor, dat fiind contextul actual.

,,Ne-am înscris la masa credală pentru recuperarea banilor care ar trebui virați în contul CET, dar nu știm în ce măsură vom putea recupera banii, mai ales că acolo se fac eforturi pentru ieșirea din insolvență. E greu de presupus că vom încasa sumele pe care firma ni le datorează”, a explicat Constantin Tarbuzan, fostul director al CET 2010.

De ce este acuzat Chebuțiu?

Adrian Chebuţiu a fost găsit vinovat alături de mâna sa dreaptă, Adrian Preda, de săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de stabilire cu rea-credinţă de către contribuabil a taxelor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul de stat şi asociere în vederea săvârşirii infracţiunii, motiv ce a dus la condamnarea lor, în primă instanţă, la câte cinci ani de puşcărie cu executare.

Necazurile fostului boss de la UCMR nu se opresc aici, pentru că DIICOT-ul îl anchetează într-un alt dosar, pentru devalizarea uzinei reşiţene. „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara desfășoară cercetări într-o cauză penală privind infracțiuni de evaziune fiscală, deturnare de fonduri, abuz în serviciu, spălare de bani, asocierea în vederea săvârșirii unei infracțiuni. Prejudiciul estimat în cauză depășește suma de 10 milioane euro”, precizează DNA.

Chebuţiu nu riscă doar să petreacă mulţi ani în spatele gratiilor, ci şi să rămână lefter, pentru că, exact ca în cazul lui Dan Voiculescu, procurorii au posibilitatea de a cere confiscarea extinsă a averii inculpatului.

 

 

 

 

 

 

Comments

  1. ? says:

    Vinovat pentru falimentului CET este chiar directorul Constantin Tarbuzan, persoana care a administrat societatea doar intr-o singura directie: inspre insolventa, respectiv faliment!
    De altfel, aproape fara exceptie, atunci cand o societate intra in procedura insolventei, administratorul acesteia este primul vizat ca fiind vinovatul pentru situatia financiara. De cele mai multe ori acesta este antamata si raspunderea patrimoniala a acestuia.
    Vad ca acesta incearca sa se arunce pisica moarta in bratele persoanei Adrian Chebutiu pentru o datorie de 80.000 de lei !!! Sa fim seriosi…
    O simpla privire asupra tabelului creditorilor si creantelor datorate de catre CET va va edifica despre ce sume s-au fraudat cu adevarat de la CET. De exemplu, ce s-au intamplat cu cei peste 2 milioane de euro pe care CET ii datoreaza furnizorului E-on Gaz? Adica stam sa aruncam vina pe o societate in insolventa (Hydro Engineering) pentru o datorie de 80.000 de lei, dar nu ne punem intrebarea despre cum s-au evaporat 2 milioane de euro?
    Singura persoana in masura sa ne raspunda despre acest lucru este chiar directorul societatii – domnul Tarbuzan, desi in opinia mea nu exista decat doua variante: prima, pur si simplu s-au semnat contracte devavorabile CET-ului cu clienti care erau vadit insolvabili; a doua, s-a cumparat energie de la E-on si de la alti furnizori in ideea de a nu-i mai plati niciodata si, pe urma, de a sustrage sumele de bani prin furnizarea de servicii catre operatori interpusi care la randul lor urmau sa nu mai plateasca.
    Domnul Tarbuzan, in loc sa ne raspunda despre modul defectuos in care a administrat societatea, in mod convenabil, arunca vina pe o persoana controversata tocmai in ideea de a distrage atentia de la propria raspundere!
    Sunt curios daca, procurorii vor fi interesati despre cum au fost scosi acesti bani din CET si cine a beneficiat de acesti bani?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/