Prim-vicepreședintele UNPR, Adorian Solomonesc, a participat la cea mai recentă conferință de presă a formațiunii politice, în cadrul căreia a anunțat că va candida la funcția de primar al comunei Rusca Montană. Uneperistul spune că dacă va câștiga un mandat, oamenii îl vor vota în permanență, pentru că are proiecte deosebite pentru localitate.
Adorian Solomonesc, actualul Director al Direcției Silvice Caraș-Severin și prim-vicepreședinte al UNPR, intră în competiția pentru fotoliul de primar al comunei Rusca Montană. Acesta este pregătit cu proiecte, pe care le pune și în aplicare, dacă localnicii îi acordă votul lor de încredere.
„Voi candida cu cele mai curate gânduri. Nu va avea nimeni curajul să se înscrie la primărie. Este bine că fondurile europene pot fi atrase până în 2018, astfel că oamenii vor avea parte de bani din plin”, a spus Adorian Solomonesc, prim-vicepreședintele UNPR. Liderul politic se declară nemulțumit de stadiul în care se află acum comuna. „Deși există potențial de marmură și de exploatare forestieră acolo nu există comună”, a spus candidatul la Primăria Rusca Montană.