Cercetați în libertate!

Magistraţii Curţii de Apel Timişoara au fost convinşi că faptele reţinute în sarcina celor cinci persoane arestate săptămâna trecută la Reşiţa nu sunt atât de grave încât să impună luarea unor măsuri privative de libertate.

Valentin Armaşu, patronul firmei Camand, George Harbuzaru, Ovidiu Popescu, Ion Ghiţă şi Gheorghe Crîşmariu s-au arătat dispuşi în faţa magistraţilor timişoreni care au judecat recursul declarat de ei împotriva deciziei prin care fuseseră arestaţi preventiv să plătească prejudiciul despre care vorbesc procurorii. Toţi cei cinci au declarat că sunt gata să achite prejudiciul în cuantumul în care va fi stabilit de Administraţia Finanţelor Publice, asta în cazul în care se va dovedi că au vreo vină. Procurorii DIICOT spun că statul ar fi fost prejudiciat cu 7 milioane de lei.

Curtea de Apel Timişoara a ţinut cont de acest aspect, dar şi de altele invocate de apărătorii inculpaţilor şi, în ciuda solicitării Ministerului Public, a admis recursurile formulate împotriva hotărârii Tribunalului Caraş-Severin. În consecinţă, a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. Prima instanţă îi trimisese în arest preventiv pentru o perioadă de 17 zile.

Cei cinci, dar şi alte persoane implicate în acest caz, vor fi cercetaţi în continuare în stare de libertate, pentru evaziune fiscală, dar şi alte infracţiuni de natură economică.