50 de ani de colaborare între primăriile Moldova Nouă și Veliko Gradiște au fost marcați în cadrul unui eveniment găzduit de vecinii de peste Dunăre. Totodată, a fost pusă la punct agenda de lucru comună pentru următorii doi ani.
O delegație din care a făcut parte primarul Ion Chisăliță, dar și alți reprezentanți ai administrației locale din Moldova Nouă, a fost prezentă joi, 6 octombrie, în orașul Veliko Gradiște, pentru reînnoirea protocoalelor de colaborare pentru perioada 2023 – 2024. Evenimentul a fost și un bun prilej pentru a omagia jumătate de secol de conlucrare și prietenie între cele două unități administrativ-teritoriale.
După festivitatea de semnare a documentelor, bucuros de această reînnoire a frumoasei colaborări și prietenii, primarul din Veliko Gradiște, Dragan Milici, a ținut să puncteze: ,,Dragii noștri, suntem recunoscători pentru conlucrarea pe care am avut-o de-a lungul timpului pe mai multe paliere și îmi doresc ca, prin reconfirmarea acestui lucru, să putem realiza mult mai mult decât până în prezent. Ne dorim să extindem legătura noastră inclusiv pe partea proiectelor transfrontaliere, totul pentru a le oferi cetățenilor pe care-i conducem un trai cât mai bun, cât mai civilizat”.
La rândul său, primarul orașului Moldova Nouă, Ion Chisăliță, a subliniat: ,,Veliko Gradiște a fost prima localitate din Serbia care a răspuns pozitiv inițiativei noastre de colaborare. Pe lângă faptul că ne leagă o multitudine de lucruri, precum cultura, religia, căsătoriile mixte în comunitățile pe care le reprezentăm, poate cea mai puternică legătură este reprezentată de fluviul Dunărea care, deși, în mod natural, ne desparte, sufletește, ne-a unit deoarece facem parte din aceeași regiune a Clisurii Dunării.”
Chisăliță a lansat, totodată, și o invitație partenerilor de peste Dunăre: participarea la o ședință operativă de lucru la Moldova Nouă, în vederea identificării punctelor cheie vizavi de noua sesiune de finanțare pe parte de proiecte transfrontaliere. „Îmi doresc ca, în fiecare an de colaborare, de acum înainte, să mai adăugăm o cărămidă în plus în privința realizărilor. Dumnezeu să ne dea putere pentru ca tot ceea ce ne propunem să putem materializa. La mulți, mulți ani!”, a conchis edilul din Moldova Nouă.
În ceea ce privește segmentele stabilite de către cele două părți pentru colaborarea în următorii ani, amintim: delegațiile primăriilor, întreprinderile, firmele de stat/particulare, învățământ, cultură, sănătate, religie, vânătoare și pescuit sportiv, turism și ecologie.