Administrația Prezidențială a negat categoric afirmațiile liderului AUR, George Simion, potrivit cărora persoane apropiate de centrele de putere i-ar fi transmis că președintele Nicușor Dan dorește ca AUR să voteze pentru învestirea Guvernului Adrian Veștea.
Administrația Prezidențială a reacționat după declarațiile făcute de liderul AUR, George Simion, care a susținut că ar fi existat presiuni pentru ca formațiunea sa să susțină la vot Guvernul Adrian Veștea.
Instituția prezidențială a respins ferm orice scenariu privind negocieri purtate în numele președintelui Nicușor Dan.
„Președintele României nu are cunoștință despre convorbirea la care face referire domnul Simion. Este exclus ca șeful statului să fi mandatat vreun consilier să poarte discuții cu reprezentanți ai partidelor politice sau ai grupurilor parlamentare în vederea obținerii unei majorități în Parlament”, a transmis Administrația Prezidențială, citată de Antena 3 CNN.
Declarația vine după ce George Simion a afirmat că, în ziua votului de învestire a Guvernului Adrian Veștea, a fost contactat de mai multe persoane care susțineau că sunt apropiate de centrele de putere ale statului.
„Pe tot parcursul zilei de luni, până am ieșit în conferința de presă, am primit zeci de telefoane din partea unor oameni care pretindeau că sunt conectați la sferele de putere, la palatele Cotroceni, Victoriei și așa mai departe, în care mi se spunea Nicușor vrea ca voi să votați acest guvern”, a declarat George Simion, la Marius Tucă Show, găzduit de Gândul.