Administrația Fritz pregătește un nou regulament pentru funcționarea teraselor. Graf: „Pandemia ne-a arătat că putem să ne bucurăm de spațiul exterior în perioade mult mai lungi decât am fost obișnuiți până acum”

terase unirii

Un nou regulament pentru modul de funcționare a teraselor, dar și a altor genuri de activități de comerț stradal în Timișoara este în lucru la primărie. Se are în vedere simplificarea modului de autorizare a acestui tip de activități, precum și stabilirea unor criterii care țin de estetică.

Noul regulament ar urma să detalieze și să clarifice modul de ocupare a domeniului public cu activități comerciale, terase, chioșcuri și alte forme de comerț stradal. De asemenea, documentul va detalia zonele în care se pot concesiona sau închiria suprafețe pentru chioșcuri.

„Vrem să simplificăm modul de autorizare a unor activități comerciale de mici dimensiuni, comerț de întâmpinare, terase lângă punctul fix de lucru. Pentru toți cei care au un punct fix de lucru autorizarea va fi mai ușoară, în viitor. Regulamentul va detalia în mod specific autorizarea și felul în care arată terasele în zonele centrale, piețele importante – Iosefin, zona Fabric și zona Cetate – și va veni cu criterii de gabarit, de materiale și de culori mai detaliate pentru chioșcuri.”, a declarat Rudolf Graf, consilierul primarului Dominic Fritz.

terase 2

Dacă în zona Pieței Unirii lucrurile sunt sub control din acest punct de vedere, nu același lucru se întâmplă și în Piața Victoriei, spre exemplu, spune Rudolf Graf.

„În zona Unirii, în ultimii 10 ani s-au făcut progrese. Acum 10 ani acolo erau copertine foarte inestetice, momentan lucrurile arată destul de controlat. În Piața Victoriei e nevoie de o cizelare, în special în relația parter comercial-terasă. Nu vor fi probabil permise branșamente, baruri în domeniul public, deci va trebui să existe o deservire din interior spre exterior. Și în toată zona Cetate, mai puțin Piața Unirii cum spuneam, ar trebui mai bine reglementat modul de delimitare a terasei de domeniul public, respectiv să diminuăm această delimitare, să nu mai fie atât de mari ghivecele, gardurile, să eliberăm puțin spațiul public, vizual vorbind, și avem nevoie de un control mai riguros pe viitor.”, a explicat Graf.

terase 3

Noul regulament ar urma să fie gata în aproximativ două luni. Vor exista modificări și vizavi de perioadele în care vor funcționa terasele sezoniere.

terase

„În orice țară civilizată există câteva reguli de bază: să îți scoți o masă și două scaune în fața punctului fix de lucru, dacă ai, spre exemplu, o cafenea, nu trebuie să fie un lucru foarte complicat, ci ușor de obținut. Vom lucra în mod cert la această împărțire sezonieră. Pandemia ne-a arătat că putem să ne bucurăm de spațiul exterior în perioade mult mai lungi decât am fost obișnuiți până acum și cu siguranță va exista aici o adaptare cu privire la acest lucru. Pentru terase sezoniere, cum le spunem noi acum, care se află în proximitatea unui punct fix de lucru, nu ar trebui să existe neapărat o actualizare anuală a contractului, credem că se poate da un termen mai lung, dar ar trebui să existe totuși o reverificare și o actualizare a tuturor datelor și a actelor, nu doar pe terase, ci și pe alte tipuri de comerț stradal. Să zicem la o perioadă de 24 sau 36 de luni. Dar pentru o terasă care e în fața unui punct fix și care se raportează la un fond stradal pe care îl deservește acest punct fix credem că nu este necesară neapărat o revenire anuală cu toate documentele din spate, ci doar o actualizare.”, a mai spus consilierul primarului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/