Adio, mașini abandonate! La Reșița se face curățenie! [FOTO/VIDEO]

O campanie pe care probabil mulți reșițeni o vor considera utilă a început astăzi chiar din Centrul Civic al municipiului. Mașinile abandonate sunt ridicate de pe domeniul public, fiind eliberate astfel zeci de locuri de parcare.

Poliția Locală din Reșița face curățenie! Agenții nu s-au înarmat cu mături și lopeți, ci cu frânghii pentru sigilare și un aparat video pentru a identifica și ridica mașinile abandonate pe domeniul public al Reșiței. Startul s-a dat în această dimineață chiar în centrul orașului. „Am ridicat 4 autovehicule încadrate în categoria celor abandonate, care au fost depistate în zona centrală. Este o campanie a Primăriei pe care am demarat-o astăzi în vederea eliberării locurilor de parcare care sunt ocupate abuziv de astfel de autovehicule”, a declarat Alexandru Ciati, șeful Poliției Locale, pentru Express de Banat.

Câteva sute de mașini au fost verificate anul trecut pentru a stabili dacă proprietarii acestora le mai utilizează sau nu, însă doar câteva zeci dintre acestea s-au încadrat în categoria celor abandonate. „Undeva la 460 de mașini au fost verificate în 2017 de către lucrătorii de Poliție, însă în categoria autovehiculelor abandonate se încadrează mult mai puține, sub 100 de autovehicule, urmând să fie îndeplinite procedurile legale pentru ridicarea acestora”, mai spune Alexandru Ciati.

YouTube video

Ce pot face proprietarii de mașini care au rămas fără automobile? „Dacă doresc să le revendice după operațiunea de ridicare, vor trebui să plătească sancțiunea contravențională stabilită de Legea 421 și cheltuielile pricinuite de ridicare, transport și depozitare”. Sancțiunea contravențională este de 100 de lei, iar costul operațiunilor prevăzute în această campanie depind de mai mulți factori, cum ar fi distanța până la piața de mașini din zona Renk, acolo unde autovehiculele ridicate vor fi depozitate.

Șeful Poliției Locale a precizat că reșițenii pot sesiza și alte cazuri de mașini ai căror proprietari nu le mai utilizează, fiecare astfel de sesizare urmând să fie verificată de agenți.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157690656936231″]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/