Adio, „Dan Păltinișanu”! Cu meciuri demonstrative, ateliere de realizat fanioane și show de lasere

stadion dan paltinisanu timisoara

Consiliul Județean Timiș organizează duminica viitoare, în 16 februarie, evenimentul de rămas-bun pentru stadionul „Dan Păltinișanu” din Timișoara. La sfârșitul lunii, constructorul va începe demolarea arenei. 

Timișenii sunt așteptați pe stadionul „Dan Păltinișanu” începând cu ora 15.30. De la ora 16.00 vor avea loc meciuri demonstrative între Poli Old Boys (jucători din anii 1990 și 2000), echipa actuală Politehnica Timișoara și Politehnica Femina (echipa de fotbal feminin a clubului).

Vor fi, de asemenea, organizate pentru copii ateliere de realizat steaguri și fanioane Poli, cu implicarea voluntarilor de la Druckeria. Tot cu sprijinul acestora și al televiziunii publice, vor fi proiectate imagini cu evenimentele marcante din istoria stadionului. Suporterii vor avea parte și de un moment coregrafic. De la ora 17.30, artistul Dani Tobe și trupa Noi din Banat vor asigura partea de „warm-up” a întâlnirii, iar de la 19.15, pe scena amenajată în incinta stadionului va urca trupa Cargo. Evenimentul se va încheia cu un show de lasere.

Publicul va avea acces doar pe terenul de fotbal și pe pista de atletism, din motive de siguranță. Intrarea este gratuită. Costurile evenimentului sunt susținute în mare parte de partenerii principali, printre care Universitatea Politehnica, Direcția de Prestări Servicii, Muzeul Național al Banatului, Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș, TVR Timișoara și Asociația Druckeria.

La 62 de ani de la inaugurare, stadionul „Dan Păltinișanu” va fi demolat. Echipele constructorului vor demara șantierul până la finalul lunii februarie. Arena, a doua ca mărime din România, s-a numit „1 Mai”,  apoi „Dan Păltinișanu”, după fostul fotbalist Dan Păltinişanu (1951-1995), care a jucat 10 sezoane la Politehnica Timișoara. Stadionul a găzduit nu doar mari meciuri, ci și concerte. În 1984, aici a concertat în fața a peste 65.000 de oameni, Lepa Brena, iar în 2006 – Shakira. Stadionul e închis publicului din 25 februarie 2022, urmare a deciziei conducerii CJT.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/