La propunerea conducerii Primăriei Municipiului Caransebeș, consilierii locali liberali din municipiu au aprobat, în cadrul ultimei ședințe de lucru, desființarea Clubului Sportiv Banatul Caransebeș, persoană juridică de drept public înființată în subordinea Consiliului Local al municipiului în anul 2006.
În referatul semnat de directorul executiv al Direcției Economice, Horia Irimia și aprobat de primarul Felix Borcean se arată că CS Volei Club Banatul se află încă în evidențele ANAF, are CUI și conducere care nu a fost revocată. Din 2015 clubul nu a mai avut activitate, încheindu-se un protocol de colaborare cu o asociație care a preluat activitatea competițională a echipei de volei masculin.
„Propunem începerea demersurilor necesare pentru încetarea activității Clubului și modificarea organigramei, dacă este cazul”, menționează în referat directorul economic Horia Irimia.
Fostul manager al Clubului, Cornelia Vlaicu, ne-a declarat că nu o surprinde această hotărâre. „Am fost managerul Clubului Banatul din cadrul Primăriei, înființat în 2006 și care și-a reluat activitatea în 2013-2014 cu echipe de volei fete și băieți în divizia B, după care în 2014 au promovat băieții. Eu am venit pe finalul lui 2014 în staff-ul clubului, al cărui președinte a fost domnul Cristian Stepanescu și vicepreședinte domnul Valentin Dascălu. La începutul lui 2015, pentru că legea sportului nu permitea achitarea de salarii jucătorilor de către un club public din cadrul Primăriei, primarul de la vremea aceea, Marcel Vela, m-a rugat să mă interesez cum putem să remediem această problemă, astfel că am decis să luăm exemplul clubului din Zalău și am înființat, sub aceeași conducere, un club nou, persoană juridică de drept privat, în care, prin hotărâre de Consiliu Local, municipiul Caransebeș, prin primar Marcel Vela, reprezentat de city managerul Nicolae Borcean, a fost membru fondator, alături de alte trei instituții public-private, subordonate Consiliului Local. După părerea mea, o altă Mărie cu aceeași pălărie, doar că, fiind club privat, Primăria putea să aloce fonduri conform Legii Sportului pentru susținerea financiară a clubului. Între clubul vechi și clubul nou s-a realizat un protocol de colaborare prin care clubul nou a preluat tot: palmares, contracte jucători, numele echipei, datorii, tot, însă la Federația Română de Volei am funcționat tot ca și Banatul Caransebeș, pentru că echipa sub această titulatură și-a câștigat dreptul în Diviza A”, a precizat fostul manager, Cornelia Vlaicu.
Aceasta a menționat că, deși voleiul nu este un sport din care să rezulte beneficii financiare și la nivel de țară 80% dintre echipele participante din Campionatul Național sunt susținute de primării, conducerea liberală care a câștigat mandatul la Caransebeș a decis că voleiul nu este pe lista proiectelor de viitor, astfel că a renunțat la finanțarea anuală, deși Legea Sportului s-a modificat în folosul cluburilor și jucătorilor.
„Clubul nou a rămas cu datorii la finalul campionatului, atât către jucători, cât și către unii furnizori de servicii. Din păcate, nu ni s-a spus să ne întindem doar cât ne este plapuma, decât foarte târziu, când au început să-și facă unele calcule pentru bugetul anului 2017”, a mai adăugat fostul manager al celor două cluburi, Cornelia Vlaicu.