Aderare europeană cu succes! CSM Lugoj a pășit cu dreptul în Cupa Challenge

După 34 de ani de când se joacă volei în mod organizat în Lugoj, orașul de pe Timiș a avut parte de primul său meci de cupe europene. CSM Lugoj s-a ridicat la înălțimea momentului și s-a impus cu 3-0 cu cehoaicele de la Dukla Liberec în manșa-tur a șaisprezecimilor Cupei Challenge, a treia competiție europeană inter-cluburi.

În teren s-au  întâlnit locul 6 din Divizia A1 cu locul 6 din Extraligă cehă, un campionat cu zece formații. De altfel, primul set a și fost foarte echilibrat. Cu lugojencele puțin emoționate, Liberec s-a instalat la conducere, dar nu cu un avans major. De la 19-19, CSM-ul s-a dus la 24-20, dar adversarul a revenit și a reușit să ducă setul în prelungiri. Până la urmă, cu inspirația Andreei Petra, setul a fost adjudecat de Lugoj cu 28-26. Aooi, gazdele au dominat meciul mai lejer și au urmat două seturi adjudecate cu 25-20 și 25-12.

Chiar dacă cehoaicele nu au câștigat niciun set, în returul de la Liberec lugojencele trebuie să câștige cel puțin două seturi pentru a nu se ajunge la departajare cu setul de aur. Antrenorul Ugljesa Segrt spune că echipa nu poate servi mai prost. ”La cum arată scorul, 3-0 e o victorie ușoară, dar nu e chiar așa. A fost o mare problemă pentru noi, când am pierdut 5 puncte la rând, dar sperăm să reparăm acest lucru pentru meciul cu Galațiul. A fost foarte greu pentru noi, pentru că noi pregătim în acest moment două meciuri în paralel. Pregătim și meciul cu Galați, care e foarte important pentru noi. Sperăm că și acela să fie așa ușor, cum o arată scorul de azi. Atmosfera din sală și suporterii au fost un plus. În acest moment vreau să mulțumesc tuturor celor care au venit să ne susțină. Fetele au jucat chiar bine, sunt foarte mulțumit de atmosfera din teren, a fost foarte bună. Noi ne pregătim să jucăm set de aur acolo. Dar nu cred că putem servi mai rău acolo decât am făcut-o azi în sala noastră. Serviciul a fost o problemă, prea multe greșeli, iar când am început să servim bine am făcut creat multe probleme echipei din Cehia”, a precizat Segrt.

Câștigătoare de Cupă Challenge, acum căpitan cu emoții cu Lugoj

Diana Balintoni este lugojeancă și a jucat, în principal, în echipa din orașul natal. Ridicătoare a câștigat însă și Cupa Challenge, în tricoul celor de la CSM București. Balintoni a avut emoții la debutul european acasă. ”Nu cred că ne-am așteptat să câștigăm 3-0, ne-am așteptat să facem un meci frumos și bun și să oferim ceva publicului spectator. Pe mine sincer m-a copleșit astăzi numărul mare de oameni care a venit să ne susțină și ne bucurăm că am reușit să obținem o victorie așa categorică pe teren propriu. Noi astăzi nu ne-am gândit prea mult la jocul lor. Am avut grijă de jocul nostru, să fie un volei îngrijit, de calitate, și exact așa cum trebuie. Cred că aceasta a fost diferența astăzi în teren. Cred că unitatea grupului ne-a ajutat astăzi și ne-a dat putere, și dorința pe care am avut-o, comună, de a ieși învingătoare de pe teren. Colegele au fost foarte emoționate și cred că s-a și văzut în începutul partidei. Au avut emoții pe care nu știau încă cum să le canalizeze. Pe parcurs și-au dat seama în ce direcție trebuie să le ducă. Inclusiv eu am avut emoții. Eu am emoții la fiecare meci. Fiecare Cupă și orice jucăm e diferit față de ce am jucat în trecut. E ceva nou. Vom merge acolo și vom face tot ce a ținut de noi. Cum am făcut astăzi aici, vom face același lucru și la ele acasă”, a precizat Balintoni.

În schimb, cei din cehia, deși nu s-au așteptat să piardă cu 3-0, spun că cred în șansa lor de duce lupta pentru optimi la setul de aur. ”Ne bucurăm că ultimul meci a trecut. Suntem bucuroși că am luptat până la finalul primului set, chiar dacă până la urmă am pierdut, În al doilea set am fost prea agitate și am pierdute multe mingi. Nu a fost o prestație perfectă. Nu ne-am așteptat să pierdem 3-0 niciodată. Fiecare meci de cupe europene e greu, dar nu ne așteptam să pierdem cu 3-0. Trebuie să câștigăm acasă. Victoria depinde de setul de aur în retur, dar credem că o putem face”, a precizat Libor Gali, antrenorul fetelor din Liberec.

Trebuie spus că ambele formații au câte două străine în lot. Ridicătoarea echipei din Liberec este olandeza Rochelle Wopereis. ”Ele au jucat exact ceea ce noi anticipam, dar răspunsul nostru nu a fost prea bun. Preluările noastre nu au fost foarte bune. Ele au avut un procentaj bun la serviciu. În primul set am avut o revenire bună, dar nu am reușit să-l câștigăm. Am fost cam dezamăgite. Dacă am fi câștigat primul set, ar fi fost un meci cu totul diferit. Ele au jucat bine, cu atacuri puternice, air noi nu am răspuns bine la asta. Avem multe accidentări, dar asta nu e o scuză. Trebuie să jucăm mai bine peste două săptămâni și să câștigăm în setul de aur. Pentru mine e prima dată în România. Adversarele au o echipă bună, joacă un volei frumos. Mi-a plăcut mult atmosfera de aici, a fost bună. Cred că e un nivel bun”, a precizat olandeza.

În campionat, CSM Lugoj va juca duminică cu Belor Galați. Returul de la Liberec se va juca la data de 17 decembrie.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/