Adăpostul Speranței M9 speră la sprijinul cetățenilor

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Problema câinilor vagabonzi din Moldova Nouă pare că și-a găsit rezolvarea. Ce-i drept, drumul până la materializarea ideii de adăpost este lung, însă punctele principale au fost deja trasate.

Interminabilele reproșuri aduse primarului Adrian Torma, în legătură cu întârzierea construirii unui adăpost pentru patrupede (unul din punctele sale în campania electorală), curând vor lua sfârșit: „Orașul nostru are multe probleme și este extrem de complicat să le rezolv pe toate în doi ani de mandat”, explică edilul.

În urma vizitei efectuate la adăpostul de câini din Oravița, Torma a căutat informații, le-a trecut prin filtrul gândirii proprii și a revenit în orașul pe care-l gospodărește cu planul de atac.

STPT job 1000x200

Adăpostul pentru câinii fără stăpân urmează să fie construit în zona Văradului, unde s-au identificat condițiile minime necesare (apă, curent, suprafață). De mai bine de o săptămână, primarul orașului, împreună cu Sony (tânăr belgian care și-a manifestat interesul în a sprijini construirea adăpostului) și Monica (cea care, prin experiența profesională, vrea să-și ofere sprijinul în privința sterilizărilor și adopțiilor) au creat și o pagină de Facebook: ADĂPOSTUL SPERANȚEI M9.

Prin intermediul mediului online, Adrian Torma cere sprijinul cetățenilor: „Singur, nu voi reuși! Este nevoie de o reacție pozitivă din partea comunității. Avem nevoie de un grup de voluntari, adăposturi și cuști pentru câini, gardul de împrejmuire și altele necesare. Pe această cale vă cer ajutor tuturor celor care doriți să sprijiniți financiar această acțiune. În curând voi publica suma necesară și, pentru cei care doresc să ajute financiar, modalitatea de a sponsoriza construcția adăpostului”.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/