Muncitorii de la salubrizare au lucrat două zile pentru a face curat în urma celor certați cu legile bunului simț, aruncând gunoaiele peste tot pe unde apucă.
Angajați de la serviciul de salubrizare din cadrul Primăriei Municipiului Lugojului au desfășurat două acțiuni de igienizare a marginilor Drumului Județean 680, între zona industrială – Autoliv și intrarea în localitatea Tapia. Astfel, la sfârșitul săptămânii trecute, oamenii au curățat cele două margini și câmpul de pe partea stângă, înainte de sat, adunând o remorcă cu vârf de gunoaie, majoritatea peturi, doze de bere sau suc, aruncate pe geam din mașinile care tranzitează șoseaua.
Marți, 27 aprilie, pe partea dreaptă, din perimetrul fostului C.A.P. au fost colectate alte două remorci cu mizerii, în total, peste șase tone, acestea fiind depozitate aici de cei care vin fără jenă atât noaptea, cât și ziua și le descarcă din camionete sau microbuze. „Acțiunile de igienizare a intrărilor în municipiu vor continua și după sărbătorile de Paște. Din păcate, curățenia nu ține prea mult și cei certați cu bunul simț continuă să arunce tot felul de deșeuri. Ar trebui să aibă măcar puțin respect față de munca grea depusă de oamenii noștri și să nu-și bată joc de ea. La Tapia, unde a fost C.A.P.-ul, vom săpa și un șanț, pentru ca mașinile să nu mai poată intra acolo”, ne-a declarat Carla Lupșa, șefa Serviciului salubrizare.
Curățenie și la Făget
O acțiune asemănătoare, organizată de Biserica Efrata cu sprijinul Primăriei Făget, s-a desfășurat prin voluntariat, la sfârșitul săptămânii trecute, și pe raza orașului Făget. S-a igienizat perimetrul din zona sălii de sport, dar și malurile râului Bega și mai multe locuri unde se aruncă gunoiul pe raza satelor Bătești și Brănești. În total, au fost colectați 40 de saci de gunoi.