„Activitatea Consiliului Județean Caraș-Severin lasă de dorit, chiar este dusă în derizoriu!”

Felul în care Romeo Dunca înțelege să conducă administrația publică județeană e contestat tot mai vehement! Chiar de către colegii săi din PNL!

Nicolae Orăvicean, unul dintre liberalii cu CV stufos, primar al comunei Berliște, s-a săturat să contabilizeze gafele președintelui Romeo Dunca și l-a sancționat public pe acesta să-și revizuiască atitudinea înainte să fie prea târziu. Înainte să îngroape partidul și instituția de la cârma căreia ar trebui să dea tonul dezvoltării Caraș-Severinului. Orăvicean spune că înțelege faptul că lui Dunca îi e necesară o perioadă pentru a învăța, pentru a se pune la punct cu ceea ce înseamnă administrație publică, însă nu poate fi de acord cu oamenii pe care președintele și i-a adus alături. „În afară de unele discutii, la început de mandat, eu nu știu ca domnul Dunca să fi apelat la experiența sau expertiza primarilor PNL. Și avem foarte mulți primari PNL cu experiență mare în administrație. Dau doar câteva exemple: Rusu, de la Ezeriș, Mirco, la Răcașdia, doamna Adriana, la Fârliug. Sunt primari și în zona Caransebeșului, e vorba de generația de primari care a venit în 2016, primari care au o altă abordare a managementului local, primari cu rezultate, care au dovedit, pe lângă ambiție, și capacitate, și știință. Eu constat că activitatea Consiliului Județean lasă de dorit, chiar este dusă în derizoriu și asta probabil din cauza oamenilor pe care domnul Dunca se bazează. Este dusă mai în derizoriu decât pe vremea lui Hurduzeu, dar până în septembrie mai am răbdarea, ca primar și membru PNL, să văd dacă se întâmplă lucruri bune și pozitive la Consiliul Județean. Până acum, nu!”, a comentat primarul liberal pentru expressdebanat.ro.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Cu un președinte căruia administrația publică îi este încă străină și cu o echipă slab pregătită, șansele județului de a se dezvolta sunt totuși reduse. În plus, președintelui Dunca i se reproșează că nu se consultă cu oamenii cu expertiză, cu cei cu care, teoretic, e obligat să stea la aceeași masă. „Ce se întâmplă acum la Consiliul Județean e un lucru de neînțeles. Cine sunt specialiștii domnului Dunca, care au creat o bulibășeală cu personalul?! Știam că nu are nici elementele de bază venind din mediul privat, dar asta nu însemna să nu-și adune o echipă care să știe și care să-l ajute, în primul rând o echipă din rândul PNL-ului. Eu nu cred că s-au epuizat oamenii de valoare, oamenii cu experiență din PNL Caraș-Severin. În campania electorală, președintele Dunca, în 90% din discurs, a atacat lipsa de performanță a Consiliului Județean condus de Hurduzeu, de PSD. Atacând lipsa de performanță asta înseamnă că Hurduzeu a avut o echipă neperformantă. Atunci, cum continui tu cu aceeași echipă?! Nu ai cum! Echipa respectivă trebuia pusă în paranteză, a avut pârghiile juridice necesare, sau trebuia să-i pună la lucru. Mulți de acolo, care coordonează, nu știu care este rolul Consiliului Județean!”, a mai afirmat primarul din Berliște.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/