Anamaria Manolea, o activistă pentru drepturile animalelor, a solicitat Primăriei Timișoara să revoce interdicția hrănirii păsărilor pe domeniul public, însă cererea a fost respinsă. În aceste condiții, Anamaria Manolea vrea să dea primăria în judecată, pe motiv că porumbeii din Timișoara sunt uciși prin înfometare.
Semnal de alarmă tras de o activistă pentru drepturile animalelor. Anamaria Manolea susține că porumbeii din Timișoara sunt uciși prin înfometare, după ce primăria a decis ca hrănirea păsărilor pe domeniul public al orașului să fie interzisă.
„Dragi timișoreni iubitori de porumbei și nu numai, vă rugăm din nou să ne sprijiniți cât de puțin pentru oprirea uciderii prin înfometare a porumbeilor din Timișoara, există metode legale, morale și umane de gestionare a lor ca în țările civilizate (porumbare contraceptive), dar primăria le refuză cu desăvârșire, pur și simplu îi vrea morți ținând cu dinții să mențină înfometarea lor! Prin această decizie au încurajat și NEoamenii din orașul nostru să îi masacreze la propriu… Consiliul Local – Primăria Municipiului Timișoara a respins cererea asociației noastre de revocare a interdicției hrănirii păsărilor pe domeniul public”, a afirmat Anamaria Manolea.
Așadar, activista pentru drepturile animalelor nu se lasă și se pregătește să dea în judecată Primăria Timișoara.
„Trecem la următorul pas, obligarea lor prin instanță, la fel cum o astfel de decizie aberantă și inumană s-a anulat și în alte localități, de exemplu Curtea de Apel Pitești a decis definitiv: „[…]Curtea constată că textul criticat intră în conflict cu actele firești de compasiune umană, care trebuie încurajate, iar nu eliminate prin intermediul unei dispoziții normative emise de autoritatea locală sub scopul declarat al menținerii curățeniei în spațiile publice, deși, așa cum s-a reținut mai sus, între conținutul normei și scopul menționat nu se poate determina o legătură eficientă”, a precizat Anamaria Manolea.
Activista pentru drepturile animalelor le solicită timișorenilor să o ajute financiar pentru a putea duce la bun sfârșit demersurile juridice.
Hepatitele virale de tip B și C continuă să fie o provocare majoră pentru sănătatea publică, mai ales în județul Caraș-Severin, unde numărul cazurilor rămâne ridicat. În fața acestei...
Scena de la Yaya se transformă în centrul energiei urbane în seara de sâmbătă! Albert NBN, unul dintre cei mai influenți artiști ai trapului românesc, revine cu un show...
Alina Dragomir |
12 November 2025
Dani Stanciu |
06 December 2025
Imaginea spitalului din Reșița, grav afectată! Dotarea îl obligă să ofere servicii medicale de top!
Alina Dragomir |
06 December 2025
Reșița nu concurează cu alte orașe, ci oferă: liniște, cadouri și magia sărbătorilor
Aproape 1.500 de cărășeni și-au găsit un loc de muncă din ianuarie până în octombrie
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

