După înfrângerea cu 5-0 cu FC Argeș, ACS Poli primește vizita celor de la Petrolul Ploiești, o aspirantă la promovarea în prima ligă. Alb-violeții și-au mai rezolvat din problemele de lot, dar nu în totalitate, iar situația nou-venitului Charles Ankomah este incertă.
Sunt accidentați pe termen mai lung Dusan Ivanov și Rudolf Avaro, dar revin Melinte, Bîrnoi, Codrea, Haruț sau Motreanu. Clubul a renunțat la ideea de a-l transfera momentan pe Mircea Stupu, iar pentru Chalres Ankomah încă se mai așteaptă actele. „Ne așteaptă un meci dificil cu o echipă de tradiție, bună, care aspiră la prima ligă. Revin și Marinescu și Cazan, doi jucători buni, dar eu am încredere în băieți și eu sunt convins că mâine vom face un meci bun. Revin în mare parte toți jucătorii care au absentat la meciul de la Pitești. Ne-am pregătit bine săptămâna acesta, am avut o atitudine bună. Sunt convins că vom face un meci bun”, a declarat Călin Cojocaru.
În 2018, echipa va mai susține cinci meciuri. Deși Poli are doar 5 puncte, Cojocaru spune că nu face calcule dinainte pentru meciurile rămase. „Vreau să fim în primul rând realiști, nu e ușor să pierzi cu 5-0. Dar știu să pierd, nu am venit de la Real Madrid, e o situație dificilă din punct de vedere sportiv. În rest, din celelalte puncte de vedere nu este o situație așa grea cum se vorbește. Îmi place să iau fiecare meci în parte, nu vreau să ne gândim la celelalte, să le sărim și să nu facem nimic după aceea”, a mai spus Cojocaru.
Partida începe sâmbătă, la ora 13, pe stadionul Electrica și va fi televizată.
Sursa foto: Cronica violetă