Accidentul de la Michelangelo ar putea schimba legislația

radar pasaj michelangelo

Accidentul de la Pasajul Michelangelo, în care doi tineri au murit, ar putea accelera schimbarea legislației rutiere. Un deputat PSD de Timiș vrea reguli ca în Occident.

După accidentul de miercuri noaptea, deputatul Alfred Simonis transmite că legislația trebuie schimbată. Acesta vrea ca șoferii surprinși de radare fixe, cum sunt cele de la intrarea și ieșirea din subpasaj, cu viteze peste cea leagală să fie amendați, așa cum acum se întâmplă în multe țări din Europa.

„Doi tineri de doar 19 ani și-au pierdut viața acum două zile la Timișoara în urma unui tragic accident rutier care a avut loc în Pasajul Michelangelo. O astfel de știre nu are cum să nu te cutremure și nu pot accepta ca un asemenea eveniment să fie speculat politic. E târziu, pentru că două vieți s-au pierdut deja, dar trebuie să discutăm serios și aplicat despre modificarea legii pentru ca încălcările regulilor de circulație surprinse de radarele fixe să fie sancționate în scopul prevenirii unor noi accidente tragice. E necesar să ne consultăm cu toți factorii de decizie și să găsim cea mai bună soluție pentru a nu ne mai confrunta cu situații de acest gen. Până atunci, declarații precum cele ale primarului Dominic Fritz legate de Absurdistan, trebuie să înceteze pentru că în astfel de momente suntem obligați să fim responsabili”, a transmis Alfred Simonis.

Primarul Dominic Fritz a transmis, vineri, că accidentul este rezultatul legislației proaste și a acuzat statul de indolență criminală.

„Refuz să mai tac și să devin astfel complicele unui stat care ucide prin indolență. (…) 78.796 de depășiri (!) ale limitei de viteză în ultimele 10 zile, în Pasajul Michelangelo. Asta au înregistrat radarele amplasate de Primărie acolo. Mașina pe care o vedeți în fotografie practic a zburat prin pasaj cu o viteză de 140 km/h, la începutul acestei săptămâni. Nu l-a amendat nimeni pe șofer, nu i-a suspendat nimeni permisul de conducere. Circulă în continuare.

Avem pozele cu numerele de înmatriculare pentru fiecare din cei peste 78 de mii de șoferi care au călcat agresiv pedala de accelerație. Ce facem cu ele? Nimic. Suntem obligați sa le ștergem după cel mult 30 zile, pentru că Poliția Rutieră nu le poate folosi. Anul trecut am trimis toate datele la Poliție. Rezultatul? O anchetă a Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a cărei țintă e tot … Primăria (!). S-au apucat să cerceteze dacă am protejat destul datele personale ale șoferilor care nu respectă legea, dând aceste date poliției”, este declarația edilului șef din Timișoara.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/