Accident între coloși în vestul țării! TIR încărcat cu cereale, lovit în plin de tren

Intervenție de urgență, în această după-amiază, pe un drum național din vestul țării. Un TIR plin cu cereale a fost lovit de un tren de călători.

Apelul la 112 a venit la ora 17.05, anunțând producerea unui accident feroviar în județul Timiș, pe Drumul Național 59C, între localitățile Comloșu Mare și Teremia Mare. În accident au fost implicate un TIR și un tren de călători care circula pe ruta Nerău-Lovrin. În urma impactului, locomotiva a deraiat.

„La locul intervenției s-au deplasat o autospecială de la stația Sânnicolau Mare și o autosanitară SAJ. În urma accidentului a rezultat o victimă, (traumatism cranio-cerebral) conștientă, care a fost transportată la spital. În tren se aflau 4 persoane care nu au necesitat îngrijiri medicale”, informează Elena Megherea, purtătorul de cuvânt al pompierilor timișeni.

Persoana care a ajuns pe mâna medicilor este șoferul autoutilitarei. Traficul în zonă este blocat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/