O femeie a murit, vineri, după ce a fost lovită de un tren. Accidentul a avut loc în comuna Giroc, iar victima nu a mai putut fi salvată.
Trenul care a lovit femeia se deplasa pe ruta Buziaș – Timișoara. Polițiștii au fost chemați de urgență la fața locului.
„La data de 13 septembrie, în jurul orei 13:17, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Giroc, o femeie ar fi fost surprinsă și accidentată de un tren, care se deplasa pe ruta Buziaș- Timișoara Nord. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, stabilind faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de o femeie în vârstă de 64 de ani, decedată”, a transmis IPJ Timiș. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
„La ora 13.15, s-a avizat de către SRTCF Timișoara, că trenul 9617de pe relația Lugoj -Timișoara Nord, la km. 3+100, pe distanța Semenic – Timișoara Sud, lovește mortal o persoană de sex feminin, aceasta fiind străină de calea ferată. În acest moment organele abilitate fac cercetări la fața locului și se asteptă rezultatul”, transmite CFR Timișoara.
Sursa foto: arhiva