Acces la mesajele private ale utilizatorilor Facebook!

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Facebook a permis unor companii din domeniul tehnologiei, precum Amazon, Spotify și Microsoft să aibă acces la mesajele private ale utilizatorilor, potrivit unor documente interne ale rețelei de socializare online, obținute de The New York Times, informează Mediafax.

Înțelegerile încheiate între Facebook și aceste companii au avut ca scop, pe de o parte, creșterea numărului de utilizatori ai rețelei de socializare online și promovarea acesteia. Pe de altă parte, companiile au putut să își promoveze produsele și serviciile mult mai eficient, în ceea ce privește publicul țintă.

Potrivit documentelor obținute de publicația americană, Facebook a oferit Netflix și Spotify acces la mesajele private ale utilizatorilor pentru a promova show-uri și piese prin intermediul mesageriei rețelei. Potrivit unor înțelegeri speciale încheiate, compania Bing a putut vedea listele de prieteni ale utilizatorilor, fără consimțământul acestora. Amazon a avut acces la numele și datele de contact ale utilizatorilor, prin intermediul prietenilor acestora, iar Yahoo a folosit platforma pentru a vedea mesaje private.

The New York Times scrie că Facebook a încheiat astfel de înțelegeri cu peste 150 de companii, cele mai multe fiind distribuitori online, din divertisment și alte domenii tehnologice.

STPT job 1000x200

Potrivit unui oficial Facebook, niciunul dintre aceste parteneriate nu a încălcat regulile privind protejarea datelor personale ale utilizatorilor și reglementările din domeniul comerțului, iar companiile au fost obligate să respecte politicile rețelei de socializare online privind abonații.

În ultimele luni, Facebook a fost subiectul mai multor scandaluri în ceea ce privește protejarea datelor private ale utilizatorilor. Reprezentanții companiei continuă să spună că utilizatorii au control total asupra datelor lor.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/