ABC-ul clasei pregătitoare

Introducerea clasei pregătitoare obligatorii începând cu anul şcolar 2012-2013 i-a bulversat pe majoritatea părinţilor ai căror copii vor împlini şase ani anul acesta. În timp ce cea mai mare parte dintre ei încă nu ştiu unde îşi vor duce copiii din toamnă, înscrierile bat la uşă.

Calendarul înscrierilor pentru clasa pregătitoare a început deja, în perioada 20-29 având loc evaluarea care va spune cât sunt de pregătiţii copiii să meargă la şcoală.

Astfel, cei care au vârsta de 7 ani împliniţi până la 31 august 2012, vor merge în clasa întâi, indiferent dacă au frecventat sau nu grădiniţa. Copiii care până la data menţionată mai sus vor împlini 6 ani, vor fi înscrişi în clasa întâi numai la solicitarea părintelui, dacă în anul 2011-2012 urmează grupa mare sau dacă evaluarea experţilor atestă că sunt pregătiţi pentru aceasta. În cazul în care aceste condiţii nu sunt îndeplinite, copilul va merge în clasa pregătitoare. Micuţii care împlinesc 6 ani după 1 septembrie 2012 vor fi înscrişi fie în clasa pregătitoare, fie în grupa mare la grădiniţă, în funcţie de rezultatele evaluării.

Unde şi când se face evaluarea copiilor

Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copilului se va face sub coordonarea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE), la sediul acestuia sau în diferite zone ale judeţului, pentru a facilita accesul părinţilor şi copiilor la proces. Evaluarea va fi realizată de către specialişti, în perioada 20-29 februarie 2012. Părinţii vor primi rezultatul evaluării în scris, iar acesta nu poate fi contestat. Pentru mai multe informaţii aceştia se pot adresa şcolii la care sunt arondaţi sau pot apela gratuit numărul 0800 816 255.

Cum se fac înscrierile

Între 5 şi 16 martie se vor desfăşura înscrierile conform circumscripţiilor şcolare. Mai exact, fiecare va merge la şcoala unde este arondată strada pe care locuiesc. În perioada imediat următoare, 20-27 martie, se depun dosarele pentru copiii care solicită înscrierea la o altă unitate şcolară decât şcoala de circumscripţie, dar numai pe locurile rămase libere după repartizarea celor arondaţi la şcoala respectivă. Între 23-25 aprilie copiii care au solicitat înscrierea la o altă şcoală decât şcoala de circumscripţie, dar nu au fost înmatriculaţi din lipsă de locuri, sau cei care nu au participat la nici o etapă de înscriere mai au şansa să fi înscrişi la  şcoala de circumscripţie. O ultimă etapă de înscrieri a celor care nu au participat la sesiunile anterioare din diferite motive va avea loc între 2-9 mai.

Rezultatele vor fi afişate la unitatea de învăţământ la care părinţii au depus cererile.

Ce vor învăţa copiii

Deşi faptul că de anul viitor şcoala va începe obligatoriu la vârsta de şase ani a ridicat cele mai multe probleme, atât de la Minister, cât şi de la Inspectorat vin asigurări că măsura este doar în avantajul copiilor. Clasa pregătitoare va fi o trecere graduală de la grădiniţă la învăţământul primar, astfel că şi metodele de predare vor fi specifice. Chiar dacă nu vor da teste şi nu vor fi scoşi la tablă, elevii clasei pregătitoare au obligaţia de a fi prezenţi la ore. „Copiii nu primesc note sau calificative, dar va exista un catalog şi se vor pune absenţe pentru că şi clasa pregătitoare face parte din ciclul primar, deşi are o programă specifică”, a declarat Adrian Doxan, inspector şcolar general al ISJ Caraş-Severin.

Astfel, lecţiile clasei pregătitoare sunt concepute în aşa fel încât să stimuleze capacitatea de a comunica a copiilor. Cei mici vor învăţa prin jocuri cum să interacţioneze cu cei din jur, vor stabili primele contacte cu lumea numerelor şi a literelor şi vor fi îndrumaţi să observe mediul înconjurător. Nu în ultimul rând, se va pune accentul şi pe orele destinate unei pregătiri fizice armonioase. Sălile de clasă vor fi şi ele special amenajate, astfel încât să îmbine elementele educative cu cele de joc.

Cine va preda la clasa pregătitoare

Orice cadru didactic care are pregătirea necesară pentru a preda la ciclul primar poate susţine orele clasei pregătitoare. Totuşi, pentru a se deprinde cu metodele specifice clasei „zero”, începând cu luna mai, şi profesorii urmează să fie instruiţi. „De îndată ce va fi disponibilă curricula, va începe şi perfecţionarea dascălilor. Pregătirea sigur că există, este doar o diferenţă de abordare. Cadrele didactice care vor prelua o clasă pregătitoare vor merge cu această clasă până în clasa a patra, pentru a se asigura o continuitate”, a mai spus Doxan.

Comments

  1. De astăzi, încep înscrierile pentru clasa pregătitoare says:

    […] Citeşte şi: ABC-ul clasei pregătitoare: cum se face evaluarea, când au loc înscrierile şi ce v… […]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/