A vrut să scape de gunoaie, la Timișoara, și a primit o amendă de 15.000 de lei

deseuri in cartierul freidorf din timisoara (3)
vestmed 1000x200

Un timișorean care și-a curățat locuința și a dat deșeurile unor persoane neautorizate s-a ales cu o amendă usturătoare. Gunoaiele au fost găsite abandonate pe un câmp din cartierul Freidorf.

Polițiștii locali din Timișoara au descoperit o cantitate mare de deșeuri abandonate pe un teren din zona Freidorf, în apropierea străzii Constantin Silvestri. Era vorba despre haine vechi și alte materiale reciclabile aruncate pe câmp.

După verificări, agenții au aflat de unde provin deșeurile: dintr-o locuință care fusese recent igienizată. Proprietarul a predat resturile unor persoane care nu aveau dreptul să colecteze astfel de deșeuri, iar acestea le-au abandonat ulterior pe terenul viran.

Pentru acest lucru, bărbatul a fost amendat cu 15.000 de lei. În plus, el este obligat să curețe zona și să predea deșeurile unei firme autorizate, în șapte zile.

Polițiștii locali încearcă acum să îi identifice și pe cei care au preluat deșeurile și le-au aruncat pe câmp.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

Poliția Locală atrage atenția că predarea deșeurilor către persoane neautorizate poate fi sancționată cu amenzi de până la 15.000 de lei. Pentru abandonarea deșeurilor, amenzile sunt și mai mari. Pentru persoane fizice pot ajunge la 45.000 de lei.

deseuri in cartierul freidorf din timisoara

deseuri in cartierul freidorf din timisoara

deseuri in cartierul freidorf din timisoara

untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/