A treia tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech a sosit în România. Câte doze ajung în vestul țării?

Miercuri a sosit în România a treia tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech, constând în 150.150 de doze, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara. În vestul țării vor fi distribuite cele mai puține vaccinuri.

Transportul este asigurat de firma producătoare, inclusiv în momentul transportului la sol. Vaccinurile sunt transportate în condiții de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, fiind distribuite 150.150 doze. La Timișoara ajung cele mai puține:

– Centrul Regional de Distribuție București: 39.975 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Brașov: 26.325 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Cluj: 20.475 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Constanța: 20.475 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Craiova: 13.650 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Iași: 17.550 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Timișoara: 11.700 doze.

Din cea de-a doua tranșă de vaccinuri, sosită în România la 29 decembrie (de 140.400 doze), s-au distribuit 80.935 de doze, dintre care astăzi au fost împărțite 13.925 de doze către: DSPM București, DSP Alba, DSP Arad, DSP Argeș, DSP Botoșani, DSP Bihor, DSP Caraș-Severin, DSP Cluj, DSP Covasna, DSP Galați, DSP Ilfov, DSP Sălaj, DSP Suceava, DSP Timiș, DSP Vâlcea.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în cea de-a doua tranșă, cât și în cea de-a treia tranșă, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și Centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București, anunță Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/