Primăria Timișoara nu reușește să ducă prea multe licitații la bun sfârșit. De cele mai multe ori oferta autorităților nu este pe placul constructorilor, nu se înscrie nimeni și procedura se anulează automat. Asta s-a întâmplat și în cazul Pasarelei Gelu.
După două încercări eșuate, autoritățile au lansat, pentru a treia oară, licitația pentru atribuirea contractului pentru reabilitarea și modernizarea Pasarelei Gelu.
Prețul a rămas același, 10,7 milioane de lei, fără TVA.
„Lucrările la pasarelă vor cuprinde execuția drumurilor de acces pe ambele maluri, refacerea căii de pasarelă și crearea pistelor de cicliști, zone verzi, iluminat public și arhitectural, precum și lucăpri edilitare. Se execută relocarea provizorie a rețelelor existente pe pasarelă cu excepția rețelei de gaze naturale”, aflăm din caietul de sarcini.
Pasarela Gelu are peste 70 de ani vechime și nu a fost reabilitată niciodată. Dalele sunt sparte, balustradele ruginite și structura prezintă crăpături. Din 2019 se promite o modernizare a pasarelei ce deservește zona Dâmbovița – Iosefin.
Se pot depune oferte până în 1 noiembrie.