A sunat clopoțelul! Doar trei unități de învățământ din Lugoj desfășoară cursuri online

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Deși zilele trecute opt unități de învățământ (incluzându-le pe cele private) din Lugoj se aflau sub pragul de 60% personal imunizat anti-COVID-19, rata de vaccinare a crescut în rândul acestora, majoritatea având acum posibilitatea să înceapă cursurile în format fizic.

De luni, 8 noiembrie, sunt online doar elevii Școlii Gimnaziale Nr. 3, cu un procent de vaccinare al personalului de 48,78%, cei ai Liceului Teoretic „Harul”, unde procentajul de vaccinare este de 32%, și preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2, unde personalul unității este vaccinat în proporție de 53%.

Trecerea de la scenariul online la scenariul cu prezență fizică se face prin decizia consiliilor de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar, cu informarea inspectoratelor școlare județene/ISMB, în situația atingerii procentului de 60%. Decizia se ia prin raportare la fiecare zi de vineri, conform situației privind personalul vaccinat, publicată și actualizată săptămânal pe site-ul inspectoratului școlar județean/ISMB.

Muzeul TM

Excepție face Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca”, care deși are o rată de vaccinare a personalului didactic, auxiliar și nedidactic de 59%, va putea susține orele de curs în format fizic, fiind unitate de învățământ special.

De asemenea, până la o nouă raportare, cursurile extrașcolare susținute de Clubul Copiilor Lugoj vor fi online începând de luni, 8 noiembrie.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/