Lumea presei cărașene este din nou în doliu. În prag de Florii, încă un jurnalist pășește în Lumină.
Am întâlnit-o pe Alexandra Gorghiu pentru prima dată la Radio Reșița, în urmă cu aproape două decenii. Un om dedicat, organizat, conștiincios, iubitor de frumos, de artă, de poezie și mai ales – de muzică clasică. De altfel, Alexandra era nelipsită de la evenimentele culturale din Reșița, dar și de dincolo de oraș, semnând, pe lângă multe interviuri cu oameni de marcă din domeniu, și cărți de poezie, versuri în care își găsea adesea refugiul.
După ani buni, a plecat de la microfonul pe care l-a prețuit enorm, continuând să lucreze în presa scrisă, de această dată, la Jurnal de Caraș-Severin. În paralel, mai ales în preajma sărbătorilor, Alexandra pregătea aranjamente florale și decorațiuni unicat, pe care le-a prezentat inclusiv în cadrul unei expoziții.
Din păcate, în toamna anului trecut Alexandra a aflat că suferă de o boală cruntă. În ciuda tratamentelor pe care le-a început la scurt timp, boala s-a dovedit a fi prea puternică pentru un suflet atât de sensibil.
Alexandra Gorghiu ar fi împlinit 57 de ani în luna iunie.
Drum lin și odihnă veșnică!
Sincere condoleanțe familiei și apropiaților din partea colectivului Express de Banat.