Zambilele plantate de mai mulți conducători auto în ziua de 8 Martie în gropile de pe DJ 571, ce leagă Oravița de Ciclova Română, nu au rezistat nici măcar o zi întreagă! De „vină” este Corina Pascotă, directorul Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat din Caraș-Severin!
Metoda inedită de protest a șoferilor nemulțumiți de starea proastă a drumului respectiv, făcută cunoscută de cotidianul Express de Banat, a generat reacții mai rapide decât s-ar fi așteptat cineva. Iar acesta este un semn că la Direcția de Patrimoniu s-a schimbat într-adevăr ceva. Gropile în care s-au plantat ironic zambile nu i-au plăcut deloc Corinei Pascotă, iar în ziua imediat următoare acestea au dispărut. Cu flori cu tot! Și asta, pentru că porțiunea de drum serios afectată a fost acoperită cu un strat nou de piatră. Veștile bune nu se opresc însă aici.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157663336001453″]
„Am intervenit pentru că într-adevăr acel drum necesita reparații urgente și sper ca oamenii să nu mai aibă motive să planteze flori în gropi. Știu că am surprins, poate, prin faptul că am încercat să rezolvăm problema atât de repede, dar, după cum am mai afirmat, chiar îmi doresc să schimbăm modul de lucru în Direcția de Patrimoniu. Vreau să vă mai spun că e o soluție de moment ceea ce am făcut noi ieri pe acel drum, pentru că el a fost deja inclus în lista pentru asfaltare”, a declarat Corina Pascotă pentru Express de Banat.
CITEȘTE ȘI: